puzzle page dot com

I must admit. This was a long time ago, but still fresh

2010-08-14T01:42:00.003+03:00

i'm in a great dilemma.i'd write you more but it only makes me feel worse afterwards.i'd come searching for you but i feel that would be an abuse.i'm afraid once again,still holding on to my newly rediscovered strengths yet afraid to take any step further towards you.i'd give you up but i don't feel ready.it's all about thoughts and feelings,it always is.on one hand i want to respect your space,i do.i want to respect myself more.on the other hand,i don't want to have to repeat these mistakes with someone else just because i never had a full chance to solve this equasion.i know,i know.you're back home,you're back to what you left for a moment aside.but i can't,i don't want to settle with being just a moment aside.i want my own place in your history,i want to know i mattered.i always want this,no matter what domain it may be.i'm fighting uncertainty and it's a hard fight because it hurt my eyes before i even knew of the fight.that's why i'm writing.i want this to either be my last attempt or my first letter.because when we promised we'd write.no matter how much under the influence we were,i actually believed in that promise.in that promise i made to myself that i'd be honest.i don't want to hide behind words and gestures and past and future mistakes anymore even if the light will burn my skin and scar my eyes.i embrace future pain for i need to gain starting from now.so this is the only answer i need from you.do you want me to write,do you want me to stop.may i keep writing your name in the square or should i just settle for paper and pencils with an unaddressed destination?there's too much dirt hanging on my soul,i wish to shake it off so that my steps can be lighter,so that whenever i shall take another step it can be the first one in a long flight,not leaving heavy dirty marks all over someone else's road,just light leading towards a peaceful oasis.i don't want to ask anything from you,ever.but it's just hypocrisy targeted at myself because i want your help,i want your presence until i can finaly step uncrippled and finally fly.i want your shade spreading over my thirsty mind until i find the yellow brickde road towards my own oasis

sometimes

2010-07-25T13:25:00.005+03:00

You're in the sand glued to my feet, in the sound of the sea covering my ears, erasing memories of my young years. You're in the restless wind playing on my bare chest and the luminescence for that I have given away my breath for a few moments. You're in this smell of salt and blackened sky, you're the protection that small firefly gives me against being alone.

Ia-ma de mana si spune-mi eu. Banal Azi

2010-04-23T05:17:00.000+03:00

Ia-ma. Mi te dau. Complet. In toata intinderea pielii mele. Numai pentru a-ti spune la sfarsit cat contezi. Cat insemni. Cuvinte banale. Astazi. In ziua de azi. Dar esti prima jucarie. Nu doar, nu numai. Esti jucaria. Esti primul. Poate ultimul joc. Esti tot. Alt cuvant banal astazi. Dar eu nu sunt azi. Noi nu suntem astazi. Noi suntem dincolo. Esti primul zbor. Primul cer. Primul nor cu puf. Primul univers. Primul, alt cuvant banal astazi. Dar noi nu suntem astazi, noi suntem dincolo. Tu si eu, implicit. Eu prin tu, tu prin eu. Umarul tau si ochii mei, lacrimile mele ( cuvinte banale astazi, precum bananele dupa ’90) tresaririle tale. Cearsafurile, camerele, intunericul si luminile. Banale astazi dar sunt dincolo. Acum pleaca. Fumez tigara dupa tigara si beau gura dupa gura si ma prefac asa cum prefac zi dupa zi in lumina. Ia-le. Ia-ma pentru ca inca nu m-ai avut desi deja m-ai fi putut avea.

degeaba e povestea mea. povestea mea e degeaba

2010-04-23T04:59:00.000+03:00

E tarziu. E tirziu. Si tot degeaba. E povestea mea; probabil numai, doar, decat a mea. As intreba a mia oara ce altceva conteaza daca, de fapt, nu ai conta chiar tu. Pentru mine si povestea mea. Fara acea scanteie totul ar fii doar, decat, numai nisip. Si praf, ierburi, aburi. Dar asa e ceva. E om. E carne. Sunt ape, rauri si lacuri si punti inecate si cladite. Esti tu. Doar, numai, decat tu. E inexplicabil desi palpabil, e dincolo de cuvinte desi poate exprimabil. E dincolo de vizibil desi real. Precum aerul, sec suna, stiu, dar cati pot intelege? Nu conteaza numarul si cantitate. As fii fericita daca s-ar putea simti, traduce in cantitate. Ar fii frumos,estetic, poetic. Uneori ar atinge acea limita in care ar deveni pragmatic. De bun simt. Decent. Cotidian. Si chiar ar fi ceva. Aceasta absenta a unicitatii, aceasta generalizare, universalizare a intensitatii. Dar nu pare a fi. A fi. Verb infinitiv. Esenta. Nu e. Din pacate (mortale sau vitale)
Probabil, invariabil, incomensurabil. Infinitiv.

Litere si constelatiile pielii

2010-04-08T20:17:00.002+03:00

Cuvintele-s un fel de usa scorojita sau mai degraba clante prea des folosite.Sternocleidomastotidianul, spre exempu; Fiecare medic il stie.Fiecare om il are.mai ales tu.Dar nici al tau nu-i deosebit.Ti l-a simtit perna si apa marii si vantul, poate ploaia si nu vreau sa ma mai gandesc ce si cine inainte sa-l smulg pe-al meu.L-au vazut, deci il stiu.Nu mai poate a-mi apartina.

M-as face explorator numai pentru a gasi o luna pe cerul pielii tale.S-o botez Ion de la iubire si s-o las sa pluteasca spre vesnicul Cancer.Constelatia, adica.

"tu" e o clanta uleioasa.Nu stiu de unde s-o apuc cand vreau sa te chem.Mi-e frica sa nu cumva sa-l folosesc gresit si sa nu-mi raspunzi.Ca-n "tulpina", de exemplu.

Degeaba am plantat atatea radacini.Au crescut frumos dar nu le pot compara cu tine.Ele nu ma pot aseza pe ganduri si nici nu spun daca se gandesc la mine.Tu in schimb indeplinesti cel putin una din cele doua conditii.

O sa cresc mare si frunzoasa si atunci voi scrie un alfabet doar al nostru.

a doua scena

2010-03-10T05:56:00.002+02:00

am apasat butonul de repeat?am apasat cumva butonul de stop?cel de backwards pare intepenit.revin in fata tribunalului vechi franturi de sceneta.sceneta de liceu, dulce sceneta de vacanta de vara, jucata cu intarziere.nu erau actorii pregatiti, nu era scena amenajata.actorii nu stiu de unde au venit replicile pe care tocmai le-au spus."Blood, Yago!" striga tanarul pe scena paginilor lui Stanislavski.Sange strig si eu.Il simt.Atat de rar, tot mai rar parca.

*La batranete oamenii au probleme cu circulatia, cu arterele, cu inima pentru ca nu le mai stiu rolul;il uita pe parcurs*

Nu-s tocmai Alba-ca-Zapada in aceasta scena.M-am aruncat in noroi de atatea ori, cu atata placere simulata.Imi amintesc de cand eram mica si am mers la tara, la ditamai conacul cu livada, si activitatea mea preferata era sa umblu desculta pe ulita, pe zidurile artizanale din piatra, prin tarcul gainilor si oilor, pe capite de fan.Acolo nu era noroi, colbul acela era mai curat decat detergentul de rufe de-acasa, de pe etajera din baie.Aici in schimb e noroi.Mult.E hrana preferata a orasenilor.Suntem niste rame.Orbi, inghitind noroi.Astia-s figurantii.In sceneta, ies dupa o gura vartoasa de noroi si tremur.Tremur in fata unui public pe care nu-l vad de luminile din paharul tau de vin.Tremur si aud dong dong dongul bisericii de pe strada franceza.Nu il aud, dar mintea ne-a inghetat.Pe acelasi pahar, s-a lipit.Cum ni s-au lipit si privirile, pe deasupra lui.Ce ieftin suna.Hierofaniile nu prea pot fi redate in cuvinte, desi cuvintele asta sunt, ce ironic! Semnificat si semnificant, profan si sacru.Memorie poetica, ciudat cum nu se pierde cand celelalte memorii fug, o sterg cu guma de la tenisi.

Coaja de portocala in ciocolata mea calda.Cam asa e gustul sacrului din acele clipe.De la cacao imi bate inima mai repede, stie ea ce stie, curand o sa se termine.Dar coaja aceea de portocala...O pot unii cu cerul gurii.De fapt nu pot, n-am astfel de puteri.Ea poate.Tu poti.Si eu, dar nu chiar asta.Eu pot sa scriu scrisori, si sa regizez un film cu o fusta albastra si un cantec mai ieftin decat berea.Berea nu vorbeste de temple prin care m-ai tarat, tu imi lipesti textul asta de buze cand nu-s atenta.Si nici nu stiai sa numeri templele prin care m-ai tarat, pentru ca nu le-ai privit, nu le recunosti marmura sau piatra, mirosul de lumanari si flori indepartate.Nu stii orele la care ma trezesti, nu stii orele la care nu ma lasi sa adorm.Nu asculti linistea palmelor noastre.Nu intelegi placerea streangului ce mi l-ai pus de gat din bratele tale, nu simti tradarea sarutului ce mi l-ai infipt pe frunte.Nu vrei, nu stii, nu prea conteaza.Asa-i sceneta.

Si eu privesc muta de pe esafodul din lemn de pe plaja, privesc muta de pe coridorul spitalului de nebuni in care te reintalnesc in noua reincarnare a scenetei, privesc muta pentru ca nu pot sa-ti ofer altfel scanteile din chibrit, semnificatul.Cu parere de rau spun ca nu pot privi cu gura decat atunci cand tin pleoapele strans lipite.

Cortina pica.Si se tot ridica.E stricat mecanismul sau nu-i prea clar finalul

Daca nu

2010-01-28T16:01:00.003+02:00

Daca nu scriu despre asta o sa ma inece.Daca nu o scuip acum o sa-mi inghete trahea.Serios, cam asta simt.Daca nu-mi gasesc cuvintele e pentru ca-s grele, masive, apasa in penumbra.Cand ma gandesc la aceste cuvinte, proiectez imaginea bucatilor de plumb ce se leaga de firul subtire, transparent al unditei ca sa se scufunde.Nu prin simple cuvinte sunt eu tinuta pe fundul acestui pahar ci prin trairi puternice si procese psihice intense.Imi vin in minte numai metafore legate de pescuit, doar ca nu prea exprima corect starea ce vreau sa o redau.

Suferinta e una din putinele stari constante in existenta unui om si asta pentru ca e inzestrata cu capacitatea de a se metamorfoza, de a se transforma, decanta in tot felul de forme rafinate pe masura capacitatii respectivului om de a le suporta si pe cat posibil intelege.Chiar nu cred ca omul poate trai fara suferinta si asta pentru ca probabil e una din legaturile ce da consistenta structurii noastre carbonice.Sau poate iar generalizez doar de dragul propriei alinari si propriului confort.

Si uite ca inca nu o pot scrie.Ma mai inec o vreme cu starea pana o pot scuipa

Musca, Bunica si Prioritatile

2009-08-31T06:01:00.003+03:00

E o musca aici.Nu prea o inteleg de ce tocmai aici.M-am tot intrebat de ce a ales sa ma bazaie tocmai pe mine.Daca in general prefera sa bazaie in jurul fiintelor vii sau e doar curioasa de aparitia mea in peisaj.Insa ma deranja.Asa ca am profitat de un moment de repaos si mutenie din partea ei si am prins-o in cana goala de pe masa.Oricum tre' sa spal cana, mi-am spus.Si am lasat-o asa.Mi-am citit in continuare, in linistea acum, cursurile, dar am mai aruncat cate o privire spre cana.Sa vad ce face companioana.Continua sa stea, de parca n-ar fi fost inconjurata de cupola de sticla ce-i bloca atat traseul haotic de mai devreme cat si aerul necesar vietii pe planeta asta.Eram curioasa sa vad cum moare asfixiata o musca, sa vad o asfixiere live.

Ea insa nu misca.Voiam sa vad haos, sa simt disperare venind dinspre ganganie, s-o vad ca incearca sa miste cana, ceva, orice.Ea-nimic.Sau a stat si a analizat situatia vreo jumatate de ora sau tragea un pui de somn, nu stiu.Insa la un moment dat a inceput sa miste.Se invartea pe foaia de hartie ce-i tinea de podea de parca s-ar fi intrebat, agitata, ce e de facut.Atunci s-a dus naibii dorinta mea de a asista la un eveniment de-a dreptul otevist pentru lumea mustelor si mi s-a facut mila asa ca am eliberat creatura aia enervanta.

La inceput m-am bucurat un pic pentru cercurile largi pe care le facea pe-aici, pe la etaj.Ulterior insa a devenit si mai sacaietoare.Acum zace in sticla terminata de suc pe care inca nu am aruncat-o.ma intreb la ce s-o fi gandind.In mod sigur s-a bucurat de dulceata sucului, doar de-asta a si ajuns in acea capcana.Dar oare nu s-o fi plictisind?

Eu una nu sunt plictisita, serios.Nu de-asta povestesc despre trairile unei muste.Cursurile sunt acaparante.Doar ca in paralel cu realismul rusesc mi s-a derulat in minte povestioara asta si am zis s-o notez sa vad ce ineptii pot gandi inainte de restante.E infim de putin in comparatie cu cate abureli am gandit zilele astea.Asta si faptul ca mi se pare cel mai bun exemplu de prea multa atentie acordata unor fiinte care nu merita.Treaba asta ocupa un loc important in topul prioritatilor de schimbare/eradicare.

Cu sau fara legatura cu vecina mea diptera, nu mi-e foarte clar, m-am gandit la bunica.La cat de mult vreau s-o iert, sa reusesc sa accept ca e o baba senila si orice cacat i-ar iesi pe gura, iese pe gaura gresita pentru ca-i batrana si nu pentru ca e o vipera care improsca aiurea cu venin.Chiar imi doresc sa accept aceasta idee.Nu sa merg in vizita sau sa o intreb de sanatate, dar sa accept ce nu pot schimba, sa nu imi mai accelereze sangele prin artere ca acum.Sa accept ca oamenii au o infinitate de fete, unele mai proeminente decat altele, si doar pentru ca le acopera sau port eu ochelari de cal, nu inseamna ca ele inceteaza sa existe.

Ma gandesc ca m-as putea preface si sa o fac pe ea sa simta ca am depasit in sfarsit momentul.Dar nu o fac pentru ea.Vreau sa o iert dintr-un motiv pur egoist, acela de a simti in sfarsit ca e complet vindecata rana pe care mi-a pricinuit-o.Rana pe care am tot adancit-o gandindu-ma la momentele, anterioare Marii Rupturi, in care m-a facut sa sufar si pe care am reusit sa le blochez cumva intr-un colt intunecat al mintii, prea rar vizitat ca sa ma afecteze puternic.Ma gandesc cu groaza ca pana nu reusesc sa ma impac cu toate cele enumerate mai sus, risc sa ajung si eu o vipera care improsca aiurea cu venin.Acum deja sunt serpisorul din banc, care si-a musat limba si nu stie daca-i veninos-letal sau nu.

Am trimis acum nu foarte mult timp un mail in care mi-am descarcat sufletul la cote alarmante.Si nu stiu prin ce minune tehnologica, mailul respectiv a reusit sa ajunga si la tata, unul din "victimele" neanuntate din mesajul electronic.Am inceput sa plang cand m-a sunat sa-mi spuna.Am plans ca proasta jumatate de ora gandindu-ma si incercand sa adun in minte cam tot ce a citit, pe langa ce a adus el in discutie.Asa a ajuns sa afle si mama, alta victima a mesajului.A fost sfasietor de dureros sa vad cat de mult l-am ranit pe tata.Sa vreau sa vorbesc cu el despre ce am scris si sa nu putem niciunul deschide subiectul.Sa vreau sa ma simt vinovata ca am indraznit sa gandesc ceea ce am scris si sa nu pot.Asta e un al treilea lucru de pe lista de prioritati- sa reusesc candva sa il fac sa vada tot mesajul, sa il inteleaga in intregime, dincolo de durere.Sa reusesc sa il fac sa vada cat de important e pentru ca se afla pe lista aia.Si ca nu il invinovatesc de nimic.Nici pe el, nici pe mama, nici pe nimeni din lista, chiar daca judec.Cred sincer ca un rol principal al parintelui e acela de acuzat in tribunalul mental al oricarui copil.Eu i-am achitat pe ai mei, desi inca le aduc acuze.Nu am facut-o din oficiu, ci in urma unui lung proces.Parintii sunt cea mai dificila tinta, eu cel putin, nu as putea sa-i desfiintez si izgonesc complet din viata mea.Nu as vrea asta.Tocmai pentru ca ii judec.Pentru ca la capatul oricarei acuze vad cum au incercat intr-un mod cat se poate de sincer, inocent chiar, sa ma ajute.Si cum, in ciuda tuturor complexelor cu care inca ma lupt, sunt cine sunt datorita lor.Reformulez.Sunt tot ceea ce imi provoaca placere fata de propria persoana datorita lor.Si restul, din cauza lor.Dar am devenit constienta de faptul ca orice cacat pe care nu-l rezolv e din vina mea si numai a mea, chiar mai profund decat o faceam pana acum.

O alta chestie de pe lista de prioritati e sa imac punctul 2 cu punctul 3 al acestei postari.Sa continui sa judec pe cei care o merita, sa ii elimin din viata mea pe cei care mi-au facut un rau premeditat, dar in acelasi timp sa pot ierta, merge mai departe si triumfa peste suferinta.De-asta am si scris povestea musculitei.Ca sa notez undeva prioritatile zilei.

Samson, sburatorul

2009-08-29T17:44:00.005+03:00

Terapie prin scris am tot facut aici.Eliberare de demoni prin scris.Un drog mai bun n-am gasit pana acum- orice alta forma de evadare imi accentueaza si mai tare introvertia, artificiile cele mai puternice au loc tot in interiorul meu, nu sunt vizibile ochiului omenesc, pe cand fiecare litera pe care o scriu e cea mai pura forma de evadare, eliberare in cel mai complet sens pe care-l stiu.Prin scris las gandurie sa devina, daca nu palpabile, macar vizibile si, astfel, nu le mai posedez, nici ele pe mine, devin ale foii sau ecranului.

Asa ca o sa incerc sa ma eliberez si de el, tot prin scris.Am facut-o si un pic mai jos, dar mai jos e mai degraba un oftat decat un strigat.Iar el e, sau a fost, mai degraba, un vuiet foarte puternic.El e Samson, asa-i voi spune de acum incolo.

De ce asa si nu Mihai sau Alex sau Andrei sau Ghita?Pentru ca in el se contureaza, pentru mine, personajul Vechiului Testament, cand il privesc cu ochii mintii.Povestea lui Samson si-a Dalilei, asa cum a ajuns sa sune in interpretarea mea proprie, in care s-a amestecat subtil interpretarea Reginei Spektor, in care s-a amestecat subtil gustul lui.Povestea originala mi-o amintesc doar in punctele esentiale.Pe scurt, cum forta lui Samon statea in par, iar Dalila a acceptat sa i-l taie, cu conditia ca niciun rau sa nu-i fie facut iubitului sau, iar el moare pana la urma, sfaramat odata cu temnita pe care-o darama.El este impersonarea lui Samson penrru mine.Cu parul lui lung, puternic, precum coama unui cal salbatic, corpul sau incordat, ferm, arcuit precum al unui leu, cu musculatura superba.Privesc oamenii ca pe niste statui in miscare, iar el e una din cele mai frumos sculptate, una din cele mai armonios cladite statui pe care mi-a fost dat s-o vad, ba chiar s-o ating.Ca orice alt barbat ce mi-a trecut prin minte de altfel.

In cantecul meu Samson si Dalila se intrepatrund.El e si una si alta, eu sunt omul din temnita si femeia din patul lui, in acelasi timp, femeia din cantecul Reginei "Samson came into my bed, told me that my hair is read, told me I am beautiful...".I-am permis sa se odihneasca in patul meu, in asternutul meu, l-am strans intre bratele mele goale cand mi-a zis ca nu poate dormi singur.L-am lasat sa-si verse veninul mintii intr-a mea de parca as fi fost doar o cupa dezgolita si nimic mai mult.L-am lasat sa ma domine, dar nu depre jocuri sexuale vorbesc aici, nu e cazul, ci despre o dominare mai profunda, mai subtila.Sa-mi spuna cat sunt de slaba, de pierduta, sa-mi spuna cat e de satul de lume.Am inghitit fara apa fiecare cuvant.L-am lasat sa isi frece de mintea mea ranile supuroase, fascinata sa vad cum sunt din nou pierduta in fata unui barbat a carui slabiciune e tocmai forta sa prea mare in comparatie cu experienta sa intr-a o controla.L-am lasat sa ma faca sa ma simt slaba si pierduta, sa ma faca sa vad cat de slaba si pierduta am fost pana atunci.Eram fascinata pentru ca altii nu reusesc in ani sa faca ce a facut el intr-o seara.Eram fascinata tocmai pentru ca ar avea puterea sa ma distruga, sa imi franga intre degete fundamentele fiintei intr-o clipa, mult mai repede decat a reusit cel dinaintea lui, singurul dinaintea lui care m-a mai fascinat in felul acesta.L-am lasat sa se hraneasca din mine, sa isi reverse preaplinul in mine, peste mine, fara sa-mi mai pese de durerea mea de cap, de durerile care mi le-a provocat, in mod voit, intr-un acces de sadism indelung inabusit.

Imi plac oamenii care incearca sa ma distruga, altfel nu i-as cauta, chiar daca in acest mod inconstient in care o fac, imi plac pentru ca am nevoie de astfel de distrugeri pentru a face loc sa ma recladesc.Iar el mi-a placut mai mult decat am putut suporta in seara aceea.M-a speriat din prima clipa in care mi-a vorbit, m-a speriat pentru ca nu intelegeam cum poate sa trezeasca asemenea magnetism in mine.Au trecut mai bine de doi ani de cand am simtit ultima oara ca se invarte lumea cu mine, independent de legile fizice cotidiene, mai pastram in minte doar o amintire vaga a ceea ce a fost, cum a fost.Stiu ca am repetat de zeci de ori in intermezzo-ul intalnirii noastre ca nu e bine, nu e bine deloc ce se intampla, tocmai pentru ca acea amintire, oricat de vaga, e un precedent atat de important incat mi-era greu sa accept repetarea istoriei.Ma simteam, realizez acum, fix cum s-ar simti un luptator batran inaintea marii sale reveniri in ring.M-am pregatit intens, mi-am antrenat mintea cu rigurozitate pentru acest moment, dar acum ca ma aflam in spatele cortinei, pe moment am fost cuprinsa de groaza ideii ca nu voi face fata.Suna a cliseu, dar exact asta e un cliseu-o situatie prea des repetata, prea des demonstrata.M-am luat la tranta si am fot purtata in corzi, ca sa duc cliseul pana la capat, insa am rezistat atacului sau salbatic.Nu voiam sa-l supun, voiam doar sa vad daca rezist."I'm still standing", expresie mai buna nu gasesc in romana pentru a exprima rezultatul.Si nu doar atat...

Nu, nu doar atat.Pentru ca intr-adevar am obtinut tot ceea ce imi propusesem.Pe moment, intr-adevar, nu intelegeam de ce ma bag in ceea ce ma bag, nu puteam sa-mi explic propriul comportament, inca nu ma cunosc inde-ajuns de bine incat sa ma inteleg, ce pot spune...Acum insa inteleg alegoria noptii.Inteleg o partea a rolului acestui personaj in acest capitol pe care l-am deschis odata cu intrarea lui in pagina.Voi gasi multe alte intelesuri, o stiu, cu fiecare revenire pe care o voi face asupra intamplarii in minte.Inteleg de ce conteaza atat de mult pentru mine, de ce imi rascolesc in mod repetat gandurile cautandu-l.Inteleg mai bine de ce l-am cautat in mod repetat, de ce i-am strigat numele in mod repetat.Inteleg de ce a durut atat de tare sa dispara, sa nu il mai pot vedea desi priveam fix spre el, desi m-am incapatanat sa-l privesc din nou, din nou, din nou.Doar ca la lumina zilei, in afara asternutului in care si-a incercat forta, in care mi-a testat capacitatea de a rezista, nu am cum sa il vad.El e o metafora frumoasa, o sculptura frumoasa ce-l intruchipeaza pe Samson, temnita, Dalila, un pasaj din trecutul meu.Cand se dezbraca de toate aceste invelisuri fine, devine o piatra uscativa si nimic mai mult in ochii mei.
Poate de-asta imi si pastreaza ochelarii de soare.

Asa ca eu poate sunt copilul speriat si ratacit.dar sunt mai mult de atat.El e lupul de stepa pe care l-am vazut dormind in camera mea, e si omul spre care mergeam cu trenul si nu voiam sa intarzii nici 5 minute in vis, e si Samson, si Dalila, pentru un a fost si temnita mea, e chiar mai mult.El e si omul din masca, si masca.Mi-e greu sa-i separ, de-asta am regretat atat existenta mastii.Dupa seara aceea nu am mai reusit sa-l separ de masca, nu am mai reusit sa privesc acelasi om, cel langa care am dormit, caruia i-am permis sa ma tortureze.As fi vrut sa imi spuna langa cine a dormit in seara aceea.Dar sburatorul...Sboara?

franturi dintr-o sculptura

2009-08-24T23:45:00.002+03:00

e singurul mod in care te pot poseda, in mintea mea.

am cautat sa ating un personaj, chiar daca cel din spatele mastii si nu cel din masca.

sa dormi gol in bratele mele, sub cearsaful umed, sa imi dea lacrimile si tu sa imi apesi complexele cu degetele.

sa nu te pot spala de pe piele nici sub dus pe intuneric.

in lumina de tabla si granit, cum sa te mai vad?

printre gene grele, printre zabrelele mintii, niciodata dincolo de ele.

acolo poti fi oricat de fierbinte fara sa ma topesti, poti fi oricat de adanc fara sa ma ineci.
pana la urmatorul act.

sa te caut in cuvinte cand tu esti adancit in atingeri si curpinderi, alipiri.nu o fotografie cat o mie de cuvinte, ci o atingere cat o infinitate de tacere implinita.

dormeam respiratie langa respiratie si visam ca vin cu trenul spre tine.nu erai destul de aproape?

cum ai putut fi oare si ea si el in acelasi timp cand nu le cunosti locurile in dictionarul lumii mele?

nu te pot pune in insectarul plin de gamalii lucioase, perlate sau plumburii, in care fiecare fluture sunt chiar eu.

Etnic

2009-08-21T15:38:00.002+03:00

Am fost recent comparata cu un vulcan.Am fost adesea comparata cu un vulcan, defapt.Pentru ca asta si sunt, realizez, omul-vulcan, sau asta as fi, de-as avea super-puteri ca in benzile desenate.Foarte frumos mi s-a facut caracterizarea in cateva cuvinte- cand nu erup, clocotesc.Si mi-am dat seama ca imi place asta.Imi place asa.

Exista oameni-campie, oameni-munte, oameni-insula.Nu sunt prima care o spune sau noteaza, Blaga a vorbit cu mult inaintea mea despre felul in care geografia influenteaza caracterul unui om.M-am gandit adesea la calmul caracteristic banatenilor si maramuresenilor, vazand asemanarea dintre zona in care traiesc si spiritul lor, dincolo de vizibila influenta istorica.Vad cum bucurestenii sunt atat de agitati, de grabiti, poate tocmai datorita felului in care e structurata capitala.Nu numai, evident, dar exista o oarecare legatura.

Am in sange atat Maramuresul cat si Dobrogea.Calmul tatalui, aparenta incetinire a vocii, cu care isi structureaza gandurile cat mai coerent, sunt in radacinile mele.Putinele amintiri pe care le am legate de bunicul meu tocmai asa mi-l prezinta: cald, bun, molcom.Nu imi prea pot explica firea apriga a bunicii, dominatoare, decat prin prisma istoriei Maramuresului, nicidecum a geografiei, ce-i drept.Ba pardon, e perfect explicabila, acest calm pentru care sunt renumiti maramuresenii fiind unul aparent, dupa cum am spus si despre tata.In depresiunea aceea, a fost candva, totusi, o mare...Mama, bunica din partea ei, sunt femei dure, precum podisul Dobrogean, femei care mereu cauta linistea sufleteasca, nu pot sa uit ca acest podis isi are originile in erodarea celor mai vechi munti ai patriei in care m-am nascut.

Iar eu sunt un vulcan.Din aparentul calm al tatalui si aparenta duritate a mamei, m-am nascut eu.Aparent sunt calma si eu, aparent sunt sociabila, prietenoasa, aparent sunt precum calcarul dobrogean.M-am nascut din aceasta imbinare ciudata, o port atat pe chip cat si in minte si suflet.Port in mine puternica lupta dintre aceste doua regiuni,intre mare si rauri, intre podis si depresiune, intre muntii de candva si marea din trecut.Am parul rosu, precum magma din subsolul fiintei mele, ochii verzi precum suprafata marii, suprafata gandurilor, pielea patata de pistrui, precum plaja de scoici.Am membre barbatesti, puternice, precum muntii Macinului de-odinioara si corpul masiv, moale, precum albia Muresului.Am sufletul agitat, precum vanturile ce-au macinat crestele, precum marea a carei fiica mereu am spus ca sunt.Sunt un vulcan.

Eu sunt Etna.Vulcanul din Sicilia.Sunt sufletul unei insule, in mijlocul marii.Mi-aduc aminte de acum cativa ani cand am vizitat insulita aceea.Mi-aduc aminte de pamantul negru din jurul uriasului dormind, de marea albastra si plina de minuni de la poalele sale.Aceea-i marea mea, marea din Taormina.Insa deviez.Ce voiam sa spun e ca pamantul acela este foarte roditor.Pentru localnici eruptiile sunt un fel de dar, pentru ca dupa ce s-a stins focul magmei, ramane pamantul acela negru, rascolit din strafunduri, plin de minerale care hranesc culturile din zona.

Ma gandeam azi.Gandesc in fiecare clipa, evident.Dar ma gandeam in timp ce vorbeam cu o amica si ii explicam ca eu vreau altceva.Era vorba despre relatii amoroase, deh.Mi-am dat seama ulterior exact la ce ma refeream cand i-am spus ca vreau altceva decat ce are ea cu prietenul ei de 5 ani, ce au mai toti cunoscutii mei, i-am explicat de ce nu m-am avantat pana acum intr-o relatie si de ce atunci cand am incercat, nu a mers.Ea-mi zicea ca poate la un moment dat voi gasi calm si stabilitate.Si stiu acum exact de ce nu-mi doresc asta, de ce nu pot avea parte de asta, sau cel putin cred ca stiu, poate mai incolo voi crede ca stiu altceva, ce naiba.Cand a fost cazul de calm si stabilitate, eu am clatinat barca in toate directiile pentru ca nu aveam stare, am afirmat glumind usor.Dar cam asta e.Eu tot ce vreau e sa fiu lasata sa erup.Sa construiesc noi maluri insulei pe care traiesc, sa maresc astfel lumea cate un pic, cate un pic.Un vulcan nu e calm si stabil decat dupa ce s-a stins.Si nu vreau sa ma sting.Imi asum si iesirile auto-distructive, cat si calmul ce se instaleaza imediat dupa.Imi asum perioadele in care uit de mine, cat si cele in care ma retrag cu totul in interioru-mi si rumeg tot ce am facut si ce vreau sa fac mai departe.

Ea m-a acuzat ca privesc lucrurile cu nemeritata superioritate cand fac astfel de afirmatii.Nu ma consider nicicum superioara celor care traiesc linistiti intr-o relatie-campie, spre exemplu.Ii admir pentru ca rezista atat timp alaturi de o persoana, tocmai pentru ca sunt constienta ca eu nu as fi capabila de aceleasi rezultate in locul lor.Nu am nicio problema cu fidelitatea, am mai spus-o.Imi sunt fidela mie insami, insa.Stiu ca atunci cand gasesc un stimulent destul de puternic intr-un loc, o persoana, in orice, raman acolo, dar nu sunt fidela calmului si stabilitatii.Oricat de mult as iubi povestea Micului Print, nu-s un vulcan micut pe care sa-l cureti din cand in cand.Sau poate nu am dat eu inca peste un print destul de mare, dar nici nu-l caut.Eu erup.S-ar putea sa distrug anumite parti ale trecutului, asta fac de altfel, dar construiec mereu ceva nou.

Eu sunt Etna, nu Stromboli.

celui ce m-a gasit.schita

2009-06-04T22:07:00.001+03:00

Celui ce m-a găsit:nu stiu cat timp a trecut, timpul si-a pierdut însemnătatea.am scris rândurile astea pe 29 februarie,iar restul meu material e aici de la ora 3.Numele meu e lipsit de însemnătate,nu eu l-am ales,mi-a fost dat de ai mei.Ti-l spun ca sa-ti uşurez munca.Numele meu e Anne Twist,un nume şters ca si data naşterii mele, 17 noiembrie.Nu eu le-am ales,n-am avut niciun cuvânt de spus.Am ales in schimb ziua de 29 februarie,atât cat mi-a fost dat sa aleg,căci daca anul nu era bisect,data nu mi-ar mai fi aparţinut.

De ce-ti spun toate astea?Eram hotarata sa nu mai spun nimic.Sa nu mai vorbesc despre lucruri ce nu-mi aparţin,sa le las sa se piardă precum au apărut.Nu voiam sa mai explic,nu voiam decat sa las glonţul sa-si spuna povestea.Dar nici glonţul acela nu l-am înfăptuit eu, mi-am spus, nu eu l-am topit si nu eu i-am dat formă, eu i-am dat doar sensul.Direcţia i-a fost data de pistol.

Asa că uite cum m-am prins in explicaţii.La fel cum părinţii mei s-au prins in haturile unei relaţii, in urma căreia am apărut eu.La fel cum înainte de ei strămoşii lor s-au pierdut in diferite situaţii ce i-a condus pe dreapta asta infinită si nu pe alta, pe dreapta asta pe care e si viaţa mea un punct.De fapt,eu am meritul de-a fi întrerupt mersul lin al acestei drepte.După mine nu mai e niciun punct,am transformat astfel totul într-o semidreapta.Sau nu?In orice caz,asa m-am pierdut eu in explicaţii, dând naştere istorisirii ăsteia.Acum fă doi paşi in spate si urmăreşte firul.

Încep prin a-ti povesti ceva ce eu încă nu stiu sigur.Tu vei fi ştiind,dar pentru mine încă e doar o minciună si o fabulaţie.Cert e că daca tu ai găsit scrisoarea asta, înseamnă că am transformat povestea într-o bucată de realitate.Povestea suna cam asa, cu aproximaţie, căci nu pot fi prea exactă când mint.

M-ai găsit într-o baltă de sânge,pe dealul acela singuratic de pe care zeitaţile uitate priveau spre un sat ce acum e un mic orăşel provincial.Sângele meu s-a scurs printre firele de iarbă,printre guguloaiele de pamant, înspre rădăcinile stejarului din spatele meu,stejarul in care s-a oprit glonţul cu un firicel din sângele meu.Am vrut sa simt gustul sângelui invadandu-mi cerul gurii, adica încă aştept sa-l simt,dar il voi fi simţit deja când m-ai găsit.Am vrut sa-i dau si pământului sa guste din sângele meu,sa ma ţină minte mult timp după ce tu nu vei mai avea coşmaruri.Da,am vrut sa simt sângele,mi-era dor de el.Nu-l mai simţisem de mult prin vene curgând,abia acum, când scriu, il simt cum mi se ridică spre piept.

Cat de mult contează de fapt de ce ai găsit scrisoarea?N-ai avut noroc,s-ar spune.Poate ti-a alergat căţelul spre mine,atras de miros,poate te plimbai cu persoana iubită.Poate ai avut acelaşi gând ca si mine,doar că ti-am luat-o înainte,nefericite.Căci asta eşti in clipa asta,un nefericit si nu-mi voi cere iertare că am contribuit la nefericirea ta.In mintea mea oricum eşti norocos sa ai parte de această trăire.Trăire.Sa nu uiţi că trăieşti cum am uitat si eu.

Vezi tu...Pentru tine s-ar putea sa însemne multe că m-ai găsit.Pentru mine însă,că ma aflu aici nu înseamnă decat un lucru...Sa-ti explic?Deja ma cunoşti mai bine decat te pot cunoaşte eu din starea asta.Nu te cunosc,dar sper că poţi înţelege.Sper sa poţi înţelege că moartea era singura mea şansă de a mai trăi ceva.Si de nu poţi înţelege,abia atunci imi pare rău,căci eşti mai mort decat trupul pe care tocmai l-ai găsit,cotidianul e un ştreang invizibil strâns in jurul minţii tale.

La naiba cu marturisirile.N-am vrut sa scriu nici macar adio.De ce sa inteleaga lumea?E de neinteles.Dar oricum s-ar fi vorbit, s-ar fi interpretat,chiar si fara urmele de pe hartia asta,chiar mai mult decat se va face acum că urmele astea există.Asta-i autopsia mintii mele.Am disecat-o eu acum,pentru lume.Nu doare caci e moarta.La fel cum nici trupul meu n-o sa simta testele alea.Iar mint.Doare.Ma bucur de durere,credeam ca imi asfixiasem capacitatea de a simti.

As muri in fiecare zi daca as stii ca in fix clipa dinainte renasc.In momentul asta imi retrăiesc naşterea.Palma aia care mi-a dat-o doctorul pentru că nu scanceam e glonţul lucind acum in faţa mea.Aproape că-mi pare rău pentru făptura aia care acum se chinuie sa prindă formă in mine.N-o sa apuce sa simtă palma,n-o sa îşi dea seama că moare.Iar mint.Sau nu?Nu,chiar nu-mi pare rău.Viermisorul nu va trebui sa se lupte cu aerul,nu va simţi că se sufocă.Nu va simţi nimic,dar nici nu îşi va da seama că nu simte.Lumea asta e un uter mort,toţi sunteţi nişte fetusi care înoată in el.Sau doar eu am fost până sa citeşti tu asta?Nu,nu doar eu.Poate unii chiar au fost doriţi de viaţă,poate i-a hrănit cu suferinţă si emoţii,poate doar pe mine nu m-a vrut.Nici eu n-am vrut-o,de-as fi putut muri imediat după palma aia m-as fi considerat norocoasă,de-ar fi decis maica-mea sa faca in locul meu acest gest,as fi fost cu adevarat recunoscătoare.Dar voi muri după glonţul asta si deja il simt,deja il trăiesc trecând prin mine.Prea mult timp am lăsat sa meargă in virtutea inerţiei relaţia asta,căsătoria asta de convenienţă dintre mine si viaţă.

Cei care aleg sa ia pastile oare-au trăit prea multe?Netoţii.Niciodată nu poţi simţi prea multe.E ca si cum eu,de n-as fi fost oarbă,de-as fi putut sa văd până acum trăirea,mi-as scoate ochii pentru că lumina-i prea puternică.Ei pot,puteau,eu sunt handicapata propriei sorţi.

Dar gata.Nu mai e mult.Ce vrei sa mai ştii?ce-ti mai trebuie?N-ai fi vrut sa ştii nimic din toate astea.Ti-am stricat una din zilele tihnite ale existenţei?Te-am făcut sa simţi si acum ai vrea doar sa imi ferec buzele de cerneală într-un rictus de mort si sa-mi tac eternitatea.

Cu toate astea te intrebi.Te frământă alegerea mea.De ce am dus-o până la capăt?De ce nu m-am întors din drumul pe care am pornit odată ce am început sa simt?Nefericite cititor,nu există drum de întoarcere.Odată ce te-ai născut drumul tău se încheie inevitabil in moarte,chiar daca sa zicem că ai supravieţuit unei morţi clinice înainte de asta.Consideră că toată viaţa mea de până acum a fost o prelungă comă din care abia m-am trezit.Arunc o privire in jur si sunt într-un salon plin de alţii ca mine,in comă.Într-o astfel de lume,chiar daca as vrea sa ma bucur de nou găsita mea trăire,as sfârşi într-o nouă comă in mod inevitabil.De nu mi-ar fi fost asa natura,nu as fi avut din ce comă sa ma trezesc.Dar asta sunt in adâncul fiinţei.Sunt slabă si bolnavă.27 de ani am stat in coma asta numită viaţă,crezi că o clipă de trăire se poate lua la tranta cu atâtea clipe de absenţă?Am fost un elev silitor,o iubită supusă,o angajată model.Crezi că toate astea dispar într-o clipă?Mi-am învăţat prea bine lecţia,mi-am servit prea bine iubiţii si părinţii si angajatorul sa pot şterge totul.Doar bucata asta rece de metal ma mai salvează.

Si nu imi pare rău pentru bucata aceea diformă ce se dezvoltă in mine.Îi sunt recunoscătoare.In loc s-o nasc eu pe ea peste 6 luni,m-a născut ea pe mine in cele două săptămâni de când stiu de existenţa sa.Nu am dorit-o nicio clipă pentru că nu ştiam sa doresc.Sa nu intelegi acum că asta-i cauza care te-a făcut pe tine sa citeşti.Nu,deşi ai putea spune că entitatea asta a apăsat tragaciul si nu eu.Dar as fi putut la fel de bine sa-i dau naştere si s-o omor in acelaşi mod in care am fost si eu omorâtă de viaţă.Aveam tot ce-i trebuie unei mame model-bani,un soţ,o casa decentă si un loc de muncă bine plătit.Însă in sfârşit am căpătat ce-am vrut.Amantul meu mi-a dat un remediu împotriva plictiselii,mi-a dat un bilet pe care mi-era scrisă moartea.Am realizat că nu vreau un copil,nu vreau sa ma stiu responsabilă de moartea unui om,asa că mai bine nu se naşte.Avortul nu l-ar fi salvat decat pe el,as fi fost la fel de pierdută.

Acum ştii.Dar oare ai înţeles?

Placeri nevinovate

2009-04-26T20:00:00.003+03:00

Iubite, cat imi place corpul tau.Statuie frumoasa din carne, cat imi place sa te privesc.Prajitura fina, tesut delicios, cat imi place sa te degust.

Oh, iubite, cat imi place mintea ta.Munti si vai din circumvolutiuni, cat imi place sa le simt cum se incordeaza.Parca or sa plezneasca, dar se inmultesc si ma cuprind intr-un joc hipnotizant.

Iubite cat imi place linistea imbratisarii tale, cat ador sa te imping pe marginile nelinistii doar pentru a te trage si mai aproape in mine.

Sunt un copil in corp de femeie.Ma joc cu tine cand te dezmierd.

Bucuresti,Bucuresti

2009-04-12T20:53:00.003+03:00

Bucuresti, domiciliu de flotant.Bucuresti, castel din praf si zgomot.Bucuresti, cuib al studentiei mele.

Bucurestiul este invadat in fiecare an de sute, mii de constanteni.Si de alti provinciali, dar parca tot noi, oamenii marii gri, suntem mai multi.De la marea gri la metropola gri nu e decat un pas.Sau 250 de km.Si Constanta e si mai prafuita, mai repezita, mai plina de zgomot decat Bucurestiul.De aceea, poate, capitala pare o oaza de posibilitati cand privesti dinspre mare.

Daca m-as fi nascut in Brasov, Timisoara, poate chiar Cluj sau Iasi, nu am de unde stii, inca nu am ajuns pe acolo, dar daca m-as fi nascut in alt oras, poate as fi ramas alaturi de parinti.Nu cred ca m-ar mai fi atras atat de tare capitala.Sau mi se pare, tocmai pentru ca am fost doar turista a acelor locuri, niciodata nu am stat mai mult de cateva zile, sa apuc sa vad si partile mai putin reusit pictate ale acestor orase.Desi traiesc cu impresia ca in Constanta te lovesti de spiritul Tomis-an inca de cand ai ajuns la gara, nu ai cum sa-l treci cu vederea.

Recunosc, eram indragostita de Bucuresti.De zona in care strazile au nume de capitale, mai exact.Imi placea la fel de mult cand eram mica pe str. Londra, cum imi place acum in Londra.Strada aia racoroasa, casa cu tavan inalt, ca o cutie de comori abandonata acolo de pirati spre deliciul meu.Mozaicul de personalitati din familia aceea, frumos schitat, asemeni celui cultural din Londra.Credeam cu sinceritate ca asa e tot Bucurestiul.Nici de pe acoperisul vecinilor nu se vedeau blocurile mai gri decat la mare, nici nu se auzea tumultul bulevardelor blocate.

Eram indragostita, si constienta ca o sa-mi treaca.Doar pentru ca stiu ca o anumita placere are caracter finit, nu ma opresc din a o gusta, o consum si o las sa ma consume de parca ziua de maine nici nu conteaza.Pentru ca inca nu conteaza, inca traiesc la timpul prezent.Insa nu ma asteptam sa ma satur chiar asa repede de locul la care vreo 4 ani de liceu am visat.

In planul meu stateam vreo 3 ani pe aici.Insa mi-au fost de ajuns 3 luni.Abia astept sa plec si asta ma sperie un pic.Acum stiu ca ma pot descurca, stiu care-mi sunt slabiciunile, nu mai risc sa ma ia prin surprindere strainatatea.Nu intr-un mod brutal, in orice caz.Dar mi-e clar ca monogamia nu ma caracterizeaza, nu cu orice pret.Daca satisfactia nu e totala, atunci nici fidelitatea mea nu e.Asa ca ajung sa ma intreb daca nu m-as satura mai repede decat credeam pana si de marea mea iubire, Londra.Orasul cu cladiri frumoase, cu oameni frumosi- nu ma intereseaza ce se spune despre englezi- orasul cu cultura pe gustul oricui, strazi frumoase, magazine frumoase, parcuri frumoase.De fapt superbe, toate.Chiar si snobismul englezesc are un farmec al sau pe care in alte parti ale lumii nu cred ca l-as aprecia, ei l-au exersat atatea secole incat poti spune ca ei l-au inventat.

Si revenim.Nu pot acuza Bucurestiul decat de randament neasteptat si performante incredibile.Pentru mine si-a atins scopul.Poate mai are cate ceva de aratat, e prima mea primavara de bucurestean.Sper totusi ca si ultima.Insa Bucurestiul nu m-a dezamagit.Din contra, dupa cum spun mai sus, mi-a depasit asteptarile.

Stiam ca e prafuit.Stiam ca e obosit.Nu m-a impresionat, nu m-a dezgustat, nu am oftat cu tristete.Insa nu stiam ca poate fi asa isteric uneori.Si in Constanta oamenii striga prin locuri publice si se manifesta hiperbolizat, dar sunt mai putini.De fapt, de ar fi fost Constanta capitala, ar fi depasit net Bucurestiul la capitolul zgomot.Insa are avantajul de a fi inca doar un sfert din ce ar trebui sa fie pentru a-si atinge potentialul maxim.

Si in Constanta nu ai de unde alege.Chiar nu ai.Pana si aici, in noul meu oras, posibilitatile de petrecere a timpului liber mi se par limitate.Poate pentru ca am avut eu prea mult timp liber, in mod sigur si pentru ca inca nu am incercat tot ce pot incerca pe aici, dar exista.Daca vreau sa ascult jazz stiu unde sa merg, daca vreau sa ascult muzica electronica misto, stiu unde o gasesc.Am visat la Brancusi, am apreciat Warhol, Bucurestiul mi le-a oferit.Am vrut filme, am primit festivaluri.Haine nu vreau, nu de aici.Nici magazine, asa ca nu ma plang.Daca vreau Cismigiu, merg noaptea.Copacul meu cu scoarta de miere e tot acolo, dar in linistea intunericului ne intelegem mai bine.Si cateii comunitari sunt atat de pasnici.Cam speriati dar ii inteleg, bucurestenii pot fi niste animale brutale.

Si imi plac artistii locului.Imi place sa ii privesc, sa ii cunosc.Unii sunt veniti ca si mine, de pe tarm.Imi plac visatorii Bucurestiului tocmai pentru ca nu li s-au inecat visele. tr.A.S.E.isti, scuzati-mi opinia sau nu, gasesti peste tot, sunt mai rai decat invadatorii spatiali.Tocmai asta-mi place la Bucuresti.Oamenii care ii supravietuiesc.Ma bucur enorm cand ii intalnesc.Londra, Berlin, New York, Viena...Acolo oamenii se roaga de tine sa iti atingi potentialul maxim.Aici iti pun piedici, te jignesc gratuit, te scuipa din senin (!)...If you can make it here, you can make it anywhere, indraznesc sa parafrazez.

Bucurestiul mi-a dat insomnie, mi-a dat oboseala, mi-a dat din agitatie.I-am oferit la schimb din energia mea, din cheful meu.I-am dansat, in strada sau in hale.I-am cantat-fals, fara voce, dar cu sinceritate.I-am zambit cu tot corpul, l-am imbratisat, l-am abandonat si l-am reprimit cu tot corpul.As fi facut la fel si daca era vorba de Pecineaga de Tulcea.Dar Bucurestiul mi l-am dorit, si chiar de sper sa-l abandonez, stiu ca vom ramane amici.Stiu ca mereu vor fi motive sa zambesc gandindu-ma la capitala asta sud-estica.Si ii voi multumi mereu ca a vrut sa ma calce in picioare.Mi-a scos mai la suprafata esenta, m-a ajutat sa-mi definesc mai bine ce-mi place si ce nu.

Ce poti cere mai mult de la un oras de la care nu cereai nimic?

Razi,tu,razi...

2009-01-19T01:39:00.001+02:00

Ma doare sanul.De vreo saptamana.Ceva arde acolo,in interior si nu e focul dragostei.Ma gandesc amuzata ce as face daca dupa ce ajung la control aflu ca o sa mor,desi stiu ca riscul de cancer la san e minim sub 30de ani.Dar asa ma amuz eu in ultima vreme,de fiecare data cand imi vine sa-mi smulg excrescenta stanga de pe piept de durere.Ia sa-mi fac lista.Bucket list fara mosi tristi.

Asa deci...In ordine aleatorie cativa termeni de pe lista:
Pictură
Vodcă
Reunion
Londra
Moscova
Dostoievski
Zaha
Iarbă
Lalele
Irlanda
Madonna(+glont de argint,sa fiu sigura ca nu invie)
sânge
Hooverphonic
Paraşute

Mai sunt dar apar doar după ce sunt sigura ca-s pe moarte.

Iubirea in mana sau sub talpa

2009-01-10T23:30:00.002+02:00

I-am zis La Revedere.Nu stiu daca a inteles gestul meu.Si eu mi-am privit sufletul contorsionandu-se in incercarea de a formula cuvintele atata timp.Sper ca pana la urma imi va intelege decizia,ca va intelege ce simt.

Propria mea Galatee masculina.Un chip frumos,sculptat,inzestrat cu atatea calitati pretioase.Cu toate astea,nu a reusit sa ma miste din starea mea de pietrificare,sa imi incalzeasca sangele pentru mai mult de o clipa.As vrea sa-l fac sa vada,sa mi se scrie pe fata din pistrui ca sunt fata-reptila,iar el e un Soare la care m-am incalzit dar in lipsa caruia nu am murit si asta a fost dureros.In lipsa lui eram in coma,precum un vampir in lipsa sangelui sau proaspat,cald,dulce.Iar coma asta de fapt e o stare ce mi-a devenit a doua natura.Tuturor le e frica de vampiri pentru ca se hrănesc cu energia lor dar eu l-am hipnotizat cu privirea,s-ar parea,a uitat ca-l voi goli...

Nu imi sta in fire sa cer fara sa dau inapoi,nu pot sa ma hrănesc din el fara sa il las sa se hraneasca din mine.Iar eu nu am ce-i oferi.Aşchii de greaţă imi alunecă prin vene,prefer sa rămân in coma decat sa il sfâşii pe el.Nu e nimic ce mi-ar placea mai mult decat sa ma las devorata,sa fiu degustata si topita de un soare,dar nu sunt capabila de un astfel de abandon in acest moment sau poate nu voi mai fi vreodata.

Iubirea e un cuvant prea mare pentru mine,ma copleseste.Am conjugat "a iubi" numai la singular pana acum,la persoana I,niciodata la plural,nu i-am stiut niciodata forma de masculin sau de persoana a 2 a.Acum ca am auzit-o m-a speriat si mai tare pentru ca am vazut ca am uitat sa il mai pronunt.

El mi-a intins mana si in palma ii era scris cuvantul.Eu m-am intors pe calcaie si am fugit.Fusesem prea des calcata in picioare ca sa nu ma sperii.Asa ca acum am calcat si eu in picioare acest cuvant,decat sa il pronunt fara sa il cred.Nu il mai cunosc si nu o sa ma prefac ca il inteleg.

crăciun si religie

2008-12-24T12:33:00.000+02:00

Maine se vrea a fi motiv de sărbătoare,una din cele mai mari sărbători creştine.Ce înseamnă asta?S-ar părea ca luminiţe,cadouri,mancare de porc si nervi.Tradiţii pe care nu le înţeleg.Pentru mine Crăciunul a avut mereu un alt înţeles.Nu cel al naşterii Domnului,cred sau nu in povestea naşterii.Putea fi in orice alta zi a anului sau putea sa nu fie deloc,25 decembrie a fost ziua aleasă de oameni pentru această sărbătoare.Însă din toată povestea reţin bucuria naşterii,bucuria reunirii familiei chiar si într-un săracacios staul.Cred ca asta contează.Reunirea familiei,un motiv in plus de apropiere.

In mod normal,nu înţeleg de ce ar fi nevoie de un motiv in plus pentru a te apropia de cei din familie.Ei sunt cei la care te intorci la sfârşitul zilei,săptămânii,semestrului,cei care ar trebui sa fie o sursă de linişte,de calm si relaxare.Fiind incapabili,însă, sa valorificăm frumuseţea termenului de familie in fiecare zi,se pare ca avem o şansă in plus,in fiecare an,de Crăciun.E vacanţă,nimeni nu munceşte,deci nu există surse exterioare de stres.Toată atenţia poate fi concentrată asupra celor din jur si asupra ta.

Familia mea are cinci membri.Nu am bunici,nepoţi,veri,unchi.Am încetat de mult sa îi mai consider familie.Am doi fraţi,o mama si un tată si ei ma au pe mine.Nu ma interesează mesele imense in familie,pline de grăsimi si zeci de feluri de mancare garnisite cu nervi si reproşuri.Nu ma interesează goana dupa cadouri colorate,mari,lucioase,colindele plângăcioase,luminiţele de la ferestrele vecinilor.Nici zăpada,nici cozonacii umflaţi,nici măcar bradul.Tot ce imi doresc e sa îi iau in braţe pe cei trei oameni care mai sunt fizic alături de mine,si sa ma gândesc cu drag la al patrulea ca in orice alta zi a anului.Nu vreau sa merg sa ma împartasesc pentru ca nu am ţinut post si nici nu imi face plăcere sa ascult slujbele ce iti mănâncă cu orele din răbdare.Timpul trece cel mai greu in biserica,nu ştiu alt loc in care cinci minute sa pară o jumătate de ora.

Nu cred in biserica.Nu cred in vorbele preoţilor.Am cunoscut prea puţini care sa imi merite atenţia.Sunt oameni îmbrăcaţi in haine scumpe,lucioase,aurite,cu pretenţia de a şti ceva in plus,ceva ce noi restul nu suntem capabili sa înţelegem fără ajutorul lor.Poate au dreptate.Poate nu sunt capabilă sa înţeleg,sau poate consider ca învăţăturile cu adevărat importante nu au legătură cu aspectul exterior,orientarea si practicile sexuale,muzica pe care enoriaşii o ascultă,ci cu modul lor de a gândi si a accepta sau nu pe cei din jur.

Eu cred.Cred in necesitatea alegerilor,necesitatea creşterii si nu a stagnării,a modernizării,evoluţiei.Cred in ajutor dat fără un imbold religios,in rugăciunile prin care se comunica ceva si nu doar se repetă enunţuri greoaie gândite de altcineva.Cred in importanţa familiei si a iubirii izvorate in mod natural,in absenta forţelor externe,iubire pentru cei care simt ca merită iubiţi.

Nu voi permite unei bunici,de exemplu,sa se hrănească din sentimentele mele doar pentru ca e legătură de sânge.Voi încerca sa imi hrănesc familia cu gândurile si trăirile mele,sa le dau ceea ce m-au ajutat sa cresc si sa dezvolt.Nu numai de Crăciun.

Copacul

2008-12-02T12:29:00.002+02:00

Jimmy mi-a spus aseara cand nu am fost in stare sa-i spun nimic,cand imi pierdusem cuvintele,mi-a spus aseara sa gasesc un copac doar al meu pe care prea putini sa il cunoasca si pe care doar eu sa stiu sa-l iubesc.In gradina mea toti copacii par adormiti sub ceata,toti se foiesc intr-un vis pe care nu si-l vor aduce aminte cand o noua primavara ii va trezi.

As vrea sa gasesc acel copac proaspat caruia sa-i ofer caldura mea si sa il vad cum inmugureste prin toata fiinta mea.As vrea sa pot creste un copac,de la radacina pana la cea mai inalta frunza dar nu pot pentru ca nu sunt inca pregatita.Am nevoie de un copac inalt,semet si puternic in care sa imi fac cuib.

Eu

2008-12-01T23:55:00.004+02:00

E de-a dreptul umilitor să încerci să oferi şi să nu poţi.să încerci să te oferi şi să nu poţi.Parcă nu ai avea ce oferi,parcă nu ai mai avea ce,parcă ai fi un parau ce încearcă să izvorăscă din nou după secetă şi nu i-a fost de-ajuns roua noii dimineţi.parcă ai fi un beţiv ce încearcă să se elibereze dar nu poate să se despartă de ce l-a adus în starea asta.

Nu îmi ajungi.şi cu cât mai mult încerc să mă conving de contrariu,cu atât mai mult mă simt golită,cu atât mai mult simt ca ofer ceva ce nu mai e al meu.cu cât mai mult încerc să-ţi dau,cu atât mai mult simt ca nu pot decât să mă întorc la acel început dureros,la acea fractură ce m-a crăpat şi mi-a dat acest aspect de incomplet.

Cu cât mai mult încerc să aleg între două plăci,între stânga şi dreapta,cu atât mai mult mă scufund,cu atât mai mult cad în ce era înainte de necesitatea alegerii,înainte de nevoie,când era doar rima,fără nevoia poeziei,fără nevoia unui vers de susţinere,fără nevoie.

Un mod de a multumi

2008-11-28T00:47:00.000+02:00

Ma uit la data ultimului post si vad 19.Ma uit in buletin si vad 17.11.1989.De trei ori 19 pentru ca acesta e numarul de ani (pe)trecuti de cand am hotarat ca sunt pregatita sa ma eliberez din stransoarea calda a mamei si sa respir un aer comun cu al celor ce au trecut si au ramas in anii mei,care m-au ajutat sa scriu acesti ani in buletin intr-un mod atat de spectaculos.Toti cei care m-au hranit cu bucati din ei,toti cei carora le-am acordat bucati din mine,toti cei care m-au invatat sa tin creionul in mana in modul in care il tin acum.

171119.89.19.infinit.1
Atatea motive am sa va multumesc.Pentru frumos,pentru idealuri,pentru vise,pentru carti,pentru numere,pentru schimbari,pentru credinta,pentru florile de mucigai,pentru durere,pentru viata,pentru moarte,pentru nopti si lumina.

La 18 am inceput un nou ciclu,care acum continua in forta.M-am eliberat din stransoarea confortabila a propriei case,propriei familii,propriilor temeri,propriei cutii m-am aruncat in frig alaturi de voi si am simtit din nou intregul de parca ar fi fost prima data.Sunt ca si nou nascuta si acesta e primul an din viata mea in care incep sa vorbesc.Sa deschid gura si sa las nu doar aer sa iasa ci ganduri si emotii,sa fac loc altor ganduri si emotii sa ma patrunda.

Multumirile mele pot parea mici nimicuri,dar sunt modul meu de a da inapoi ceea ce voi mi-ati dat pana acum.

Torturi Diplomate

2008-11-18T03:12:00.002+02:00

Pana in ce punct mergi cu diplomatia?Si in ce punct e vorba doar de lasitate?Cat timp e bine sa taci si sa dai din cap si cand e bine sa iti spui punctul de vedere?
Sau,mai bine zis,cand e cazul sa nu mai menajezi punctul celuilalt de vedere si sa il exprimi pe al tau?Asa cum e el-ingenios sau ridicol,bine argumentat sau pur si simplu,pur de fapt,nu simplu.Pur,proaspat,crud.Cand e cazul sa te lasi dominat de sentimente,sa te lasi dominat de ceea ce gandesti cu adevarat?Fara frica de a fi penibil,fara frica de a rani.Sa arati cine esti de fapt.

E vreodata cazul sa faci asta?Care sunt marile riscuri?Sa spui ceva stupid,sa fii ranit de reactie,sa nu mai ai ocazia de a spune ce crezi cu alta ocazie?Cat de stupid poate fi ceva ce ardea de nerabdarea de a erupe?E mai dureros sa calci cu gentilete pe aceeasi basica supuroasa sau sa o spargi dintr-odata?Si ce pierdea Gallileo daca nu isi tinea gura si urla "eppur si muove!".De murit oricum a murit in conditii nedemne.Ce alegi-sa fii ars pe rug pentru ceea ce simti si crezi,sau sa traiesti incarcerat in propriile temeri?

Nu ma pot hotari cum imi e mai greu sa traiesc.Ce ma apasa mai tare pe umeri.Atlas sau Prometeu?Cari pe umeri cerul propriilor decizii sau iti tradezi eul ca mai apoi sa spui ca tu de fapt asteptai o cauza mai nobila?

Imbratisare

2008-11-12T12:32:00.002+02:00

De-as fi un trandafir pe un asteroid,n-as recunoaste in veci ca am nevoie de un clopot de sticla seara ca sa nu ma inghete frigul.As privi semet in jur la pamantul sterp,la vulcanii bine curatati,m-as mandri cu micii mei ghimpi.

Dar sunt un copil,nu un trandafir.Imi intind bratele si vad ca sunt lipite de trup,imi intind sufletul si vad cum ar vrea sa cuprinda tot.Si o sa recunosc ca am nevoie de imbratisarea coconului tau macar o vreme,pana cresc.Ba nu,nu o vreme,ci pana simtim amandoi ca ne-am intins aripile cat putem de mult,ca nu mai e decat piele si nicio tresarire ramasa din acel cocon.

Jur ca nu m-as sufoca in stransoarea ta,o simt si o stiu si de-aia o caut.O cladesc din muguri si licurici,ii recreez caldura din aburii respiratiei precum fetita cu chibriturile,o recreez pana o voi simti din nou.Am nevoie de ea,nu cum am avut nevoie de altele,nu e dependenta,e o simbioza care ma hraneste si ma ajuta sa devin o sfera,sa ofer totul,sa iti ofer totul,tot ce imi dai in schimb.

liquid colours

2008-11-11T03:25:00.004+02:00

Tin strans in palma un cub de elastic,o guma cu care as putea sa-mi sterg gustul tau din minte,dintre circumvolutiuni.O dezmierd cu buzele,ii simt parfumul dulceag de uitare,dar inca nu o inghit.Inca ma plimb printre oglinzi,prin Tara Minunilor,inca mai sar prin balti fara frica sa ma ud,inca mai ating cerul cu degetele.Si nu e vina ta,dar te-ai contopit cu firimiturile acelea de scortisoara care-mi explodeaza printre papile,te-ai facut bulgare de foc si m-ai inghitit in avalansa ce-a trezit-o strigatul tau in mine.E totul atat de nou cand privesc cum ard,depaseste orice foc de artificii,orice febra.Si nu e vina ta,dar chiar nu vreau sa adorm totul,sa vand si Iad si Rai pentru purgatoriu...

The Cat in the Hat

2008-11-10T23:52:00.004+02:00

Curiosity killed the cat,didn't it?I'd like to see how it is to die of this curiosity and just catch a glance of stearing the present in the eyes,but the problem with dying in my case is knowing that it's gonna be for a worthy cause.The problem with the present is it keeps slipping from my hands,between my fingers.I don't want to believe it's just ashes of the past,I need to see it.

I can't read foreheads,nor can I break down this wall.But I'm still trying.Not fighting windmills and dragons,but fears and illussions,my own holly grail search.

fear and fire

2008-11-06T03:48:00.002+02:00

Ia o sapa.Crapa-ma.In mii de bucati.Curata-ma de piele,gaureste-ma,trece-ti gloantele prin mine,lasa-ma doar hartie arsa.Elibereaza-ma de sub mormanul de beton,sufla-mi spiritul ce-mi arde in plamani.Da-mi drumul,lasa-ma sa cad in frica.Nu ma prinde,nu ma opri.Ma doare dar inca alerg.Doare,inca fuge pamantul.Opreste-l.Acum taie-ma in fasii.

Mi-e frica de foc,de ce e in mine.Sunt lut,sunt prinsa in lut.Captiva intr-o incercare.Intr-o imitatie de normalitate.Prea mult foc ma crapa,am scaparari de fulger intre degete,imi scapa si incerc sa-l prind.Sa ma aprind cu totul.Asa ca,te rog,crapa lutul.

FIGHT

2008-11-06T03:45:00.001+02:00

I'd walk naked all the way to your point of view just to hear you breathe a different air than me.Not even then would I stop.Just make it invisible to the eye of the unprepared.

dexter.itate

2008-11-02T23:01:00.005+02:00

There's a big bad wolf in each and every one of us.

Al meu are dinti tociti,parul ars pe spate si bataturi il loc de pernite.Al meu e obosit si flamand,mereu flamand.Abia asteapta sa-si infiga dintii in urmatoarea oaie pierduta de turma...

Dar ce spun eu?Un lup nu se joaca cu mancarea,un lup ataca doar din necesitate.E direct si precis,iar al meu nu e.Al meu a si orbit de ceva vreme.Ataca prazi mari,greu de prins,le alearga,le haituieste pana aproape lesina ca mai apoi sa ia o singura muscatura,din gat.Ii mananca suflul prazii,si apoi se satura.Isi cere scuze,si chiar crede ce spune.Chiar era macinat de foame,nu intelege de ce nu-i mai trebuie,regreta ca s-a lacomit.E ca un crocodil batran de fapt.Ce animal ciudat...

Vedeti voi,lupului meu ii place sa se joace.A crescut printre pisici.Pisicile i-au smuls parul,i-au rupt coada,l-au parjolit,iar lupul meu nu a inteles de ce l-au napastuit asa.A fost infectat,degeaba a fugit.

Ultima data cand a muscat,a muscat din mine.Victima propriului lup.Am incercat sa-l opresc sa mai atace,iar acum nu mai am voce...Oricum toti suntem victime,toti purtam ranile facute de prorii demoni.Depinde cat de bine si-i ascunde fiecare.Eu imi port taieturile la vedere,in tacere,or sa se usuce.

Cat despre lup...E flamand.

lat

2008-10-17T23:53:00.000+03:00

Sunt o sfoara iar tu ai ales sa ma porti drept streang.Te sufoca trairile reprimate si ma strangi tot mai tare de gat,pana nu mai poti vorbi.Ma doare si pe mine,dar nu auzi cum strig,ma doare cand strangi,imi erodezi firele,ma descompui si dezgolesti pana ma rup.

Ma tot acuzi ca nu sunt decat plastic subtire,ca nu am pic de bumbac in mine,si de-aia nu pot sa aud cum iti scrasnesc maselele cand ploua.Dar eu ma evapor dinainte sa fi aflat tu cat de dur imi este invelisul,cat de tare mi-a fost lucrata carapacea.

ay ay ay,que dolor

2008-10-12T16:42:00.001+03:00

Pe plaji nu mai e nimeni,doar catei abandonati de stapan,vagabonzi abandonati de noroc,copii care si-au abandonat soarta,scoici care au abandonat viata si nisip care a abandonat marea.Plaja e un abandon care imbratiseaza farmecul singuratatii,farmecul linistii ce te sfasie in mii de fire de bazalt.Pe plaja esti gol,nu ai unde sa te ascunzi,poti doar sa un lasi sedus de inghetul marii dar ea tot la plaja de care incerci sa fugi te va aduce.

Durerea s-a adunat pe plaja mea ca praful intr-un colt de camera parasita.Azi am deschis usa sperand sa gasesc acea oaza ce-o pusesem la pastrare pentru momente in care sunt invadata de haos.Dar haosul a intrat odata cu mine,praful a fost rascolit de suvoiul de soare ingrat ce mi-a invadat crapaturile.Cata durere,ce explozie,ce fitil scurt.Nu eram pregatita pentru ce am primit,altceva cautam acolo.

Cat abandon,cata boala,cata nepasare.Toate pe plaja mea.Tu ce cauti aici?

Delir

2008-10-11T03:42:00.003+03:00

El imi picta pe piele lumi noi,nepatrunse de ochiuri si andrele straine.Eu ii spuneam povesti legandu-mi parfumul de al sau pe veci,mirosul meu de trandafiri cu al sau de mosc.Imi lipeam dorintele de ale lui cu gura,el imi reda suflarea cu un zambet infrant.Ma topea intr-un cuptor alchimic,ma invaluia in fum de piele uda.Dimineata imi canta pe gene cu arcuirile muschilor sai de felina.O singura data m-a mintit,cand m-a lasat sa cred ca ma pot satura vreodata.

Ma cocea in depresiunile fierbinti ale palmelor sale,ma facea sa uit.Ii inganam in timp ce dormea povesti de sultan si seherezada,cele pe care i le citisem in priviri.Ii spuneam din cand in cand ca nu vreau un loc caldut ci foc de rug care sa ma mistuie,caci stiam ca tot ce-a fost inainte era doar lenta sinucidere.Voiam sa stiu ca daca e sa scap nimic nu mai are forta necesara sa ma tina in viata,voiam sa il simt cum imi smulge carnea de pe oase cand ma atinge,cum pielea mea ii devenea haina.Sa simt cum imi tasneste sangele din plamani cand ma saruta,cum imi devoreaza cu limba orice impuls de protest.Sa ma simt dominata prin tacere,cum ma inec intr-un strigat de placere ce mi-l provoaca cu privirea.

Sa il simt,sa ma simta,sa il simt cum ma simte-pana nu mai am aer,pana nu mai e aer.

Si nu mai e.

Conjugare

2008-10-04T21:16:00.006+03:00

"Nu te iubesc asa cum esti" spuse ea.Si memoria afectiva imi fu activata ca de o rafala tomnatica.Nu am iubit pe nimeni asa cum e.Am iubit asa cum credeam ca e.Mai bine sau mai rau,mai dureros sau doar patimas.L-am iubit pentru ce credeam ca e si putea fi,pentru ce eram eu si ce deveneam fara sa observ.

L-am iubit pentru problemele sale,pentru deciziile ce ma luau mereu pe nepregatite,pentru independenta si pentru suferinta ce simteam ca i-o alin.L-am iubit pentru ca nu aveam nevoie de nimic altceva in acele clipe,doar iubire si apa.L-am iubit chiar si dupa ce nu mai puteam,dupa ce fizic cedam in aceasta iubire,ca un castel de nisip topindu-se sub apa sarata.

Am iubit din nevoie si pentru nevoie,pentru ca voiam sa simt aerul cum imi iese din plamani indreptandu-se mereu spre el,caci altfel nu nu mai puteam nici ofta.Ai zice ca e lasitate dar mi-a trebuit mult curaj.Sa ma arunc dezgolita in flacari,sa las fierbinteala sa imi topeasca invelisurile de ceapa,sa ma lase doar maduva.

Si a meritat.Sentimentele nu au pret si greutate in afara pieptului meu.A meritat,pentru ca acum cunosc care mi-au fost limitele si sunt pregatita sa le imping si mai departe,stiu pana unde imi pot impinge eul,unde imi incepe prapastia.Stiu cat de adanc pot infige cutitul prin crapaturile lasate de vechile rani fara sa mor.

Am iubit tocmai pentru ca inca aveam inocenta de a oferi neconditionat,de a ma darui fara sa mai cer inapoi ce eram inainte.

Dar folosesc verbul intr-un mod gresit.Inca iubesc.Cu toata fiinta,numai asa am invatat sa o fac.Il voi iubi mereu pe Liviu chiar daca nu intr-un mod rasunator ci mai degraba in surdina propriilor fapte.Il voi iubi mereu pentru ca e acea piesa lipsa din fiinta mea,din cei din jur,e acela care intregeste orice poveste pe care o scriu.Il voi iubi mereu pentru ca asa am invatat sa iubesc.

Il iubesc sincer pe cel care imi e cel mai bun prieten pentru ca e mereu atat de bun si rabdator cu mine.E ca o parte din familie,precum fratele mai mare de care nu am avut parte.Stiu cat de dificil e sa fii cel mare printre frati,iar el o face pentru mine razand.Si mi-as dori dar nu am mai daruit mai multa iubire unui singur om si mai mult simt ca nu pot.

Sunt putini oameni cei care m-au coplesit prin dragostea data.Atat de putini incat ma sperie.Iubirea mea e invaziva,ca o boala,ca o inundatie,acopera totul in jur si majoritatea nu stiu sa-i faca fata.Sunt depasiti,inecati,saturati de ceea ce simt eu si fug.E un rol pe care am invatat sa il accept,e un aspect al meu pe care chiar daca as fi in stare sa'l schimb nu l-as metamorfoza in ceva comun.De aceea cand unii oameni,in loc sa fie impinsi de val cat mai departe de mine fac totul pe dos si se apropie,imi dovedesc o forta ce imi impune sa imi marturisesc mie insami ce simt.

Nu ii iubesc asa cum sunt.Ii iubesc asa cum m-au modelat.Cu delicatete,cu forta,cu sinceritate,cu frica,cum stiu.Ii iubesc pentru toate fatetele pe care mi le-au aratat,si pentru toate gandurile pe care mi le-au transformat in trairi.

Basma si basme

2008-09-24T23:46:00.000+03:00

Am citit azi in Elle(so glossy of me...) un articol.Mai multe articole,nu mi-am luat mai revista pentru doar o pagina....Dar acest articol vorbea depre omul acela de care stii si in acelasi timp inveti sa te indragostesti in fiecare zi a vietii tale.

Suna a poveste idilica de cuplu batran,dar mi-a amintit de o poveste pe care de altfel nu pot sa o uit.e o parte din mine,nu degeaba e the puzzle page dot com,fiecare poveste e o parte din mine,dar aceasta e dinaintea tuturor si de multe ori e materia prima pentru multe dintre cele care au aparut deja pe blog.

Puteti da vina pe memoria afectiva,puteti spune ca de fapt doar asteptam un pretext ca sa aduc povestea in discutie dar acum ca am inceput,nu ma voi opri si o veti afla.

Ar putea foarte usor sa se transforme intr-o poveste pe care o spun nepotilor,dar cum nu planuiesc sa am am copii,s-ar putea sa fie vorba de nepotii altcuiva.Si cum fiecare dintre noi e nepotul cuiva,v-o spun voua acum.

Dupa cum spuneam,povestea e de demult.Nu,nu din timpuri mitice,singura printesa pe care am cunoscut-o in perioada respectiva ma privea dimineata somnoroasa din oglinda si la vremea respectiva era mai degraba o cenusereasa decat o purtatoare de tiare.

Printesa asta era foarte convinsa ca are talent la desen si chiar convinsese ceva supusi la un moment dat de asta.Dar talentul ei provenea dintr-un ochi magic prin care privea lumea,acela al inocentei.Pe parcursul evolutiei sale ea a pierdut acel ochi si se spune ca inca il cauta prin sertare cu poze,jurnale vechi si colturi de minte de mult nevizitate.

Asa se face ca micuta isi folosea intr-o zi ochiul pentru a privi o bucata alba de foaie si hotari ca din acea bucata ce fusese candva un copac,ea va plasmui un print care sa-i iubeasca fiecare pata maronie desenata de ursitoare pe fata-i.Si ca sa fie sigura ca ii va fi vesnic alaturi,ca in mai toate povestile pe care le auzise pana atunci despre alte printese ce se respectau,il desena dupa chipul si asemanarea sa-roscovan,cu multe pete,buze muscate si ochi precum cele sapte mari.Si il privi cu atata drag incat acea fiinta din celuloza prinse viata si se spune ca umbla si in zilele noastre prin locuri frecventate de capete regale.

Ce imparateasca noastra prietena nu stia atunci e ca printul nu e usor de gasit.Ii era usor sa-l viseze oricand ii dorea sufletul,dar de atins era mai greu,caci bucatile de foaie odata rupte s-au imprastiat sub mii de alte chipuri.De aceea ea l-a tot vazut pe EL pe rand in colegul de gradi cu nume ca al sau,intr-un print turc,tatar,rus,francez si sunt atat de multi ca nici ea nu-i mai tine minte,doar ii simte sub forma de arsuri.Caci tot ce lumina asa frumos in ei ardea ca soarele la un moment dat.

Povestea asta nu are final clasic,nu traiesc fericiti pana la adanci batraneti,ci se tot cauta prin lume pana li se incetoseaza privirea.Ea in ultima vreme are un zambet trist caci acea bucata,cea mai mare,cea mai lucioasa din foaie pe care a gasit-o a fost suflata de un vant iernatic.Nu a apucat decat sa-i cante despre ce s-a intamplat cu celelalte bucati,caci glasul ei e sunetul a zeci de arsuri,de atins nu a putut niciodata.Si privirea ce i s-a deschis in ochiul acela magic cand a vazut bucata de nestemata acum e palida,cu cat mai mult priveste spre vazuse O data,spre frantura ce se pierde in zare.

Spuneti voi acum,dragi nepoti,cate poti sa-ti amintesti din urmele negre de pe o revista lucioasa...

Unii nu invata niciodata sa priveasca.

De ce,Lykke,de ce?

2008-09-21T23:23:00.002+03:00

De ce se joaca oare in mintea mea o frantura de vers,de ce se prelinge pe mine aceasta dorinta,de ce mi se proiecteaza pe interior un film mut,de ce s-a blocat butonul de repeat,de ce mi se invarte mintea,de ce nu e de ajuns alcool,de ce nu pot sa creez un suflu nou,de ce nu pot sa imi adun ideile intr-o propozitie,de ce nu pot depasi luna in alergare?

De ceva vreme nu prea-mi iese pasenta in treaba cu coerenta.E ca un peste jilav ce imi aluneca din maini,ca nisipul pe care incerc sa il strang intre degete dar mi se opreste tot mereu in ochi.Nu iti dai seama cat de dureros e.

Azi m-am lovit din nou de peretele meu de caramida.Incercam sa uit unde e,sa uit ca ma insoteste peste tot,asteptand tacut sa imi iasa in cale,sa ma impiedic de el si sa cad,sa ma lovesc si sa ma inrosesc.(I'm a carrot top,for G's sake,you can't get redder than that!)Dar azi,mult dipretuitul meu perete a fost mai dur,mai uneltit,mai ascuns decat de obicei,a stiut exact unde sa loveasca pentru a ma lasa fara aer.Stia care-mi sunt crapaturile,stia unde mi-e slabita rezistenta,stia si a asteptat ca sa puncteze dureros.

Varianta moderna si ritmata a finalului lui Romeo si Julieta pentru mine.Asta a fost.A pus capac la tot.Si inca sufar de incoerenta asa ca nu ma mai chinui sa scriu.As fi vrut un semn divin prin care sa aflu ca si tu ai citit acest post,dar ma tot rog sa apara un semn din motive mult mai dureroase si vad ca si acele rugaminti sunt inca trecute la categoria Request Pending de ceva vreme asa ca la capitolul sperante sunt oricum cu butelia goala.

As urla in scris acum,poate asa pot cobori din acest carusel,dar de-asta scriu de fapt,ca sa nu urlu asa ca mi-e imposibil.Ar fi patetic,oricum sunt plina de patetism,cine are nevoie de ceva SI MAI patetic de atat?Because I love until I bleed.

E al naibii de greu sa fii dominat de sentimente.Te face vulnerabil in fata altora,sau ,din contra,prea dur.Nu sunt imparat roman,dar nu sunt nici sclava,incerc sa scap si ma simt vinovata sa domin.Calea de mijloc e greu de pastrat,sunt precum van Gogh cand vine vorba de echilibru,imi lipseste o parte din mine ca sa ma pot pastra centrata.Am avut parte de extreme din plin,m-am aruncat in ele,am cazut in ele ca un boxer in corzile arenei.M-am epuizat,nu mai aud acum decat click click clack pe tastatura,e reconfortant dar simt oricum zumzetul pregatindu-se de o noua eruptie.Micul print nu stia cat de adanc imi izvoraste vulcanul,cum i se crapa marginile de-a lungul fiintei mele...

you can't kill an old habbit with a shotgun

2008-07-10T19:00:00.003+03:00

cica ma las de fumat....

cauciuc.uri

2008-05-22T15:46:00.005+03:00

plutesc deasupra liniei melodice,deasupra marii de fiinte ce si perinda prin existenta.nu sunt o barca in deriva,ma las purtata de adieri bune,si furtuna e buna din cand in cand sa spele urmele de sare.nu sunt o pasare calatoare,locul e mai cald unde m'am asezat decat unde plec,caci las o parte din mine fiecarui pod cladit deasupra unei prapastii.si cel mai greu cand sar in gol e sa ma desprind de margine,la loc nu mai revin,sunt o minge ce infrunta marul.o minge ,infinitul mic de cercuri de apa ce formeaza infinitul mare de ouncte spre care ma indrept.o minge singura ce asteapta un impuls,sa se propage spre centrul sau din centrul tau,sa rupa ombilicul ce ne leaga de lume.

O minge sare,pluteste si pleaca,hai,caine,da'mi drumul caci nu'mi esti stapan....

esti singur?ba nu,sunt din cauciuc,ma desumflu din cand in cand dar briza ma umple mereu la loc.n'am pene,nu's pasare,am doar intepaturi,caci vezi tu nici tantar nu sunt desi mi'asfi dorit,dar cand eram mic am vrut sa fiu stetoscop.Cand am vazut ca nu'i inima,si singurul lucru ce bate e pielea de copil inmuiata in malt din cand in cand,am vrut sa fug dar mi s'a agatat de radacina si atunci mi-am pierdut felinarul din colt.Asa ca m'am inchis intr'o carte,alaturi de floarea bunicii,si n'am mai iesit de acolo pana ce treimolii nu mi'au spus ca s'a crapat de ziua.Si atunci mi'am spus ca daca soarele poate sa crape toate ferestrele din mahala si sa nu'l certe nimeni,vreau si eu sa fiu ghem de foc si am sarit.E greu la inceput,cand n-ai detenta,dar cand incepi sa uiti,nimic nu te mai tine legat.mai saluti doar cateo frunza pe drum si saruti niste apa,dar vezi tu,n'are cum sa dureze.Ele merg mereu in jos,pecand eu merg in sus.Mereu ma intreaba daca e mai cald de unde vin si le spun *da,am stat pe acolo pana s'a aglomerat*.ele nu inteleg,se cred neam de cotropitori,viseaza la columne inalte de trei valuri,dar se transforma in noroi cand ajung acolo,jos....

Dar ia'ma si pe mine pe drum,nu pot sa tin pasul cu tine cand nu calci ci doar urci.

Sunt liber.

Si eu.Oare nu putem fi liberi impreuna?

Nu's pasare,sunt cauciuc,aripile cresc pentru a fi taiate;Icar cade,eu plutesc,s'a topit,a stat prea mult pe urma mea fierbinte.Eu nu cad niciodata,de-as cadea,te'as inghiti pe tine,pe pasari si pe frunze,carti si ape,as inghiti si drumuri fara capat si taifunuri,dar eu nu cad,sunt cauciuc.

Iar eu sunt rece si de-as cadea,m'ar inghiti marea si s'ar satura pe veci.Dar eu nu cad,iti sar pe urmele fierbinti,m-am dezlegat de lume,dar lumea s-annodat de mine.

Fum

2008-04-17T23:55:00.003+03:00

unele lucruri nu se sting odata cu ultimul fum de tigara.altele nici nu apuca sa vada chibritul scaparand.uneori ne ardem degetele si scurtcircuitam soarele,alteori uitam usa de la frigider deschisa si ingheata beculetul.mda

tripping on childhood

2008-04-11T09:44:00.002+03:00

orasul e altul azi.
am intalnit pe drum crapmeie din copilul din mine,firimituri din copilarie pe care le-am lasat pe drum inainte sa intru pe poarta adolescentei in taramul maturitatii.Stiam probabil ca voi vrea sa regasesc acea parte din mine cand cautarea sensului pare sa-si piarda sensul.De fapt eu pana acum nu am cautat alt sens nici in mine,nici in tine,nici in cana cu ceai,nici in volumul de proza neterminat,decat un sens al drumului,o directie,o borna kilometrica pe care sa scrie ca m-am intors la copilarie.Pe atunci cerul nu era atat de departe deasupra,ci langa si in mine,precum un iubit secret,iar fluturii traiau mai mult de o zi in palma mea patata cu suc de dude.O guma turbo,o floare intamplatoare,ce avere mai pretioasa puteam sa'mi doresc?nu existau obstacole,doar ciorapi ce se rupeau prea des in genunchi,caci gravitatia ma atragea la fel de tare ca si ciocolata ce-mi producea alergii.
De ce ar fi fost altfel?de ce mai simplu sau mai greu?De ce,cand orice intrebare isi avea raspunsul ascuns sub pielita roscata a castanelor,sau pistruii dulcegi ai capsunilor.de ce sa-ti faci griji,sireturile oricum nu stau nici acum legate,prietenii veneau si plecau din batatura la fel ca soarele pe cer,si Apfel,Birne erau greu de pronuntat si inteles,dar se mancau usor si germana nu mai conta,fructele au acelasi gust indiferent de limba in care le strigi la masa.

bazalt pe epiderma

2008-04-03T00:10:00.002+03:00

"abia in momentul in care incepi sa auzi cum ticaie ceasul,realizezi ca nisipul din clepsidra e de fapt praf de diamant."
Cati vulcani au erupt ca tu ai propria clepsidra,nisip topit,nisip lichid si maruntit,negru roditor si alb sclipitor,scaldat de ape azurii,iar tu,ateu ce crezi doar in implozie,tu il transformi in gri anost,pavaj trantit pe drumul tau batatorit de alti trecatori ce s-au privat de-un nume.Ai ales sa calci pe aceleasi urme,cu pantofii tai cu trei numere mai mici decat realitatea ta microscopica,pe urmele unei istorii repetente,sigura si singura,sa nu cumva sa ridici praful,sa nu te ridici nici tu.Macar de ai auzi tanguitul pescarusilor pe aceasta plaja de posibilitati abandonate,caci corbii te-au infricosat mereu,cu siguranta lor baritonala,de poeti medievali.Ai fi fugit cand le auzeai ecoul,dar mai speriat esti de proprii tai pasi,ti-ai face mai degraba manta din propria umbra si te-ai amagi cu privirea tulbure a unei blonde,beri blonde,decat sa mai privesti linia imaginara ce ti se asterne in fata.

Curios cum foametea e singura ce se inchina abundentei cornului Amaltheei,in timp ce toti din jur arunca resturi peste singura lor salvare de furia lui Chronos...

A classic ending

2008-03-26T22:08:00.002+02:00

"Once upon a time.."
It guided me towards you,
Something about it made me shiver,
So old school,and yet you made it feel so new;
A song about a nameless town,the song about a nameless river,
Ladybugs and fireflies playing down my back,
Harp of gold,in your breath-all I can remember.
You came without a warning,such a wonderful attack,
Note by note,the spell,the touch and the mesmerizing smell of amber...
"She got lost on the way..."
Dazzled me a moment,two,words got trapped under your fingers,
Like peanut butter or maybe glue,
I could no longer pull the trigger.
Fire starters,wheel creators,
Fairy smoke and scented candles,
Lumps of sugar,dust of future,careless mermaids,broken handles
-All in one and one for all.-
Oh,you made it feel like magic,ringed the bell twice and it snapped,
Broke the tune,missmatched the Joker,
Queen of hearts now lies there trapped.
"1000 years of sleep for the entire kingdome"
-Where's the land of endless summer?you described it oh,so well...
Stole my map,broke the compass,then I guess this means fare well.
Goodbye to the delicious apples,with cores of poison and of lust,
Goodbye to evil dwarfs and wolves,in them I no longer trust;
I'll clap my hands and kick my heels,
It's time to sleep,no time to wait,
The perfect storm is yet to come,-the clock's hand is just the hand of fate,
And it's ticking,ticking ticking,fast and slow,fast and slow,
Guiding you through the last,the last steps of the tango...
"The end..."

No old dilema for me anymore

2008-03-19T22:00:00.005+02:00

nu incredinta libertatea ta latului din jurul degetului,nu incredinta fierbinteala ce te-a cuprins spre a fi tratata de Doktor Schnabel din Roma.mai bine dormi,lipeste-ti pleoapele la loc,acolo esti in siguranta,si chiar si cosmarul ce te urmareste,e doar un purice inofensiv,strivit de greutatea somnului,in niciun caz licuriciul carnivor ce'ti pare.

don't give yourself away for the certainty of now,but rather sell your soul for the uncertain,yet remarkable,remember-worthy future.don't put your hopes onto a circle of metal,it's heavy,it won't float for it's real meaning is a hole,and not it's shape.infinity of emptiness,in the golden arms of a wrinkled Hera,still waiting for Zeus to stop fooling around.I no longer trust sugar coated words,nor gestures,a wise man never accepts something as a fact without cheking.so until I mesure my pulse,there's no such thing as trust.For noone trusts my judgements,and noone choses to check them,noone believes me.Not even myself

dp

2008-03-04T22:39:00.004+02:00

I'm just standing in front of a blank page,waiting for it to fill itself with thoughts on its own,just like a judge waiting for the jurry's decision that sais he can now think on his own.damn incoherence!...It's like I'm waiting for those responsible of the unsolvable crime to put the hang around their neck by their own will,waiting for the medicine to just jump down my throat,driven by a supernatural force within its chalky center...But no reaction can exist without action,at least that's the small amount of physics knowledge I posess,and yet I find myself incapable of moving the square wheels that bring reason to my thoughts in the direction I want them to move,in fact,I can't seem to make them move at all.I'm stuck just like toffee to the decayed teeth I consider to be reality.I despise the simple dust,lacking fears and hopes,drowning in blissful contemptness,as well as I damn the all knowing gods that feed on the mice's,small,yet impossible dreams,for they crush under their marble feet the skulls of their unknown victims,martirs without names...
The only advantage I can find deeply hidden within hatred is the power it gives your imagination over the object of your hatred,the relieving power of imaginary destruction.Therefor I would most likely enjoy hating you,yet I find this hard to accomplish,for you are no object,but the mere result of my imagination as well.Or just another piece of toffee being chewed by reality

Smile Lykke You Mean it

2008-02-28T22:35:00.001+02:00

Don't you let me go,let me go,tonight..suna refrenul cantat de dulceaga voce a soon-to-be-sweedish-pop-star lykke.atate de placut e contrastul intre vocea ei de copila si versurile care dezvaluie o usoara disperare,o rapida si fortata maturizare,incat raman fermecata de fiecare data,fredonand cele 6 cuvinte fara a mai realiza de la un moment dat.Piesa nu este o capodopera,Lykke e departe de a transmite vreun mesaj filozofic sau de importanta majora pentru lume prin cantecele sale.Poate tocmai asta o face atat de placuta auzului pe micuta blonda,usurinta cu care ii asculti vocea si versurile.Poate tocmai datorita usurintei cu care isi face perceput mesajul prin aceasta piesa,nu creeaza melancolie ci doar dependenta asemanatoare ciocolatei.Mmm,cu toate acestea eu refuz sa ma agat de tivul cantecului,sa tin cu dintii de ceva trecut,sau de ceva ce a fost privat de sansa unui inceput.Ma intreb cine ar fi destul de fraier sa o lase pe frumoasa suedeza sa se roage de el sa nu plece.Cine ar vrea sa plece?Sau de ce?Si unde?Daca nu era bine,de ce fata te roaga cu disperare sa mai ramai?:)I think that I'm a little bit...Sincer,this blog entry e doar o insiruire de ganduri,la fel de tourettiene precum videoclipul acestui cantec.I think that I'm a little bit in love with you,but only if you're a little bit in love with me.Well,that's niice.Ironic.And sarcastic.Pe genul nu te pot iubi decat daca ma iubesti si tu.In acelasi timp e si foarte adevarat,sau cel putin foarte valabil in cazul meu.Nu te pot iubi,desi as vrea sa incerc.

Trece in C.V.

2008-02-20T19:02:00.005+02:00

Daca poti fii omul care ma face sa visez cand imi desclesteaza delicat genele in zori cu o cana de amarui cafea cu brun zaharat,daca ma poti incita cu constanta pulsului definit de orarul luni-desene animate si joc de mima,marti jazzul pasilor straini,miercuri flirt ocult cu parfum de ceai,joi indienii underground,vineri teatru fara masti,sambata electrozi pe privire,iar duminica balsam din buze tartinat pe cel mai mare organ al citadelei de pe perna de langa tine,daca poti sa pictezi chipul meu din picaturile de ploaie,sa ma resuscitezi cand am nevoie de o gura de inspiratie si poate sa ma ierti cand copilul felina de langa tine fuge pe acoperisuri nocturne.Daca iti sunt zilnic materie prima a impalpabilului,si ne jucam de-a Ulise si Calipso cand Itaca ta sunt chiar eu.Daca te pierzi pe talazurile privirii mele si sa te farmec definitiv,suna frumos precum cantul sirenelor,dar tu nu ai mai vrea sa pleci,pentru ca dincolo de marginile lumii create de noi ar fi doar abis.Si nicio Penelopa din trecut,oricat de maiestrit ti-ar fi tors mintea pe degete,sa nu mai fie decat statuie fara chip.Daca poti fi acestea si in plus,facandu-ma pe mine sa fiu tot ce am spus,atunci trezeste-ma.

carte de colorat pentru generatia pop.art

2008-02-15T23:47:00.003+02:00

ai conturul tremurat de la prea multe exagerari,ai depasit marginile cu creioanele tale supra saturate,un desen stangaci realizat,a carei maretie consta in hartia pe care e facut,a carui zbor de avion stilizat se va opri in soare.incerci sa pari un ceva,sa parezi,sa umpli,acoperi,masluiesti discrepanta dintre ce esti si cine ai vrea sa devii.om al strazii,singuratic,renegat,betiv sarmant ce saruta mana doamnelor tinere de a2a generatie,vrajesti cu gesturi ample menite sa'ti pastreze echilibrul de actor grabit pe sfoara din cupola circului si painii.esti in aer,levitezi,precum un abur incandescent de alcool si prafuri

where do all the left socks go to?

2008-02-10T01:52:00.000+02:00

ce faci cu ura?si frica?suferinta,temerile?unde se aduna ispitele,pacatele,cosmarurile?si lacrimile,agonia,desertaciunea?unde le versi,unde le abandonezi,unde le inchizi,sau unde le reunesti?si daca ulciorul crapat nu merge de multe ori la apa,ce creste din picaturile pe care le'ai semanat pe marginea drumului,fara stiinta?
Citesti Biblia pentru un raspuns?Coranul,Tora?sau intrebarile astea le strangi in evanghelia lui Iuda,si apoi le arzi?
nu te intereseaza,nu stii si nu vrei sa afli,nu auzi pentru ca esti orb,si nu vezi pentru ca ti'ai amputat tactilul?si mergi mai departe.
nimic nu se pierde si totul se transforma.ADOR fraza asta!inseamna ca nici eu nu ma pot pierde.(sunt singurel,bing bang...)dar intre ura si adorare diferenta e atat de subtila incat adesea cele doua se confunda fara ca noi sa observam.Ura...chiar ea.ea in ce se transforma?daca nu se pierde...iar viata se transforma in moarte,dar moartea?nu esti buddhist,crezi cu putere in a nu crede in nimic...si de nimic ce se alege cand totul se transforma?nimic?

Demaquilant Yeux

2008-02-02T21:35:00.000+02:00

When wearing for too long of a time a mask,it ends up getting stuck to your skin and you no longer know which is the makeup and which is the emotion.you walk through the world,like a snail,carrying your protection on your shoulders,thus you'll never get too far because of the weight;you change your colours,like leaves in different seasons,but when around you it's always raining,you.ll just remain as gray...

invisible city

2008-01-17T09:59:00.000+02:00

orasul e o ruina pusa la conservat,o entitate strabatuta de mii de paraziti umani ce ii rideaza pielea din beton si sticla;abia mai respira prin porii de ciment,sufocandu-se ocazional cu ceata veninoasa ce i-a cuprins plamanii.unde sa te ascunzi intr-o lume din noro si umbre?oriunde,dar zgomotul te va inghiti si pe tine ca pe orice alt fluture de nisip,nu iarta niciun licar de gand independent.

2008-01-16T10:22:00.000+02:00

today I feel like:blue foundation

vis no.872426

2008-01-13T03:37:00.001+02:00

Tremuram amandoi imbratisati pe o banchiza,dar nu de frig ci de viata care ne pulseaza prin vene.gustam din aerul rece de parca a fi prima respiratie pe care o luam din aceasta lume noua,careia doar noi doi apartinem,ca doi nou-nascuti avizi de a cunoaste secretele pielii celuilalt.iti stiu fiecare trasatura,fiecare fir din barba-ti tanara mi-e cunoscut,si totusi cu fiecare clipire imi pari nou si te-as reciti de mii de ori.in bratele tale sunt doar un copil,binele il regasesc mereu la tine in brate,aici e mereu primavara.

traped

2008-01-13T03:35:00.000+02:00

se simtea prins intr'o capcana transparenta,de parca ar fi picat intr;un univers gresit,nepotrivit pentru el si neprimitor pentru dorintele sale.adesea simtea cum o punga elastica i se strangea progresiv peste cap,presandu'i oasele craniene si astupandu'i ermetic orificiile oto-rino-faringiene,precum un asasin profesionist,platit sa'l torturez inainte de a'l distruge.asa resimtea prezenta familiei,iubitei,prietenilor,pisicii,colegilor de munca,strainilor de pe strada,practic a tuturor celor care ii traversau viata in acel moment,iar el,el era gura pungii care se strangea incet,cea mai importanta componenta a intrumentului de tortura,pentru ca permitea si uneori incuraja existenta situatiilor chinuitoare.nu se considera masochist;era mare amator de arta de orice fel si forma-carti,tablouri,fotografii,piese de teatru,filme,toate ii trezeau interesul,pe toate le consuma folosind cantitati enorme de lichid inter-neuronal pe post de suc gastric si argumenta astfel absenta masochismului,considera ca un om care iubeste frumosul nu s'ar supune in mod voit suferintei,ceea ce nu intelegea el e ca iubirea e cea mai des folosita scuza a masochistilor...

entitati

2008-01-13T03:23:00.001+02:00

as vrea sa traiesc vesnic prinsa intr'un vers dintr'o poezie compusa de rasuflarile noastre,dar realitatea nu'i in metru iambic,si n'are nici vers liber,nici pe departe.as vrea sa topesc departarea cu un sarut,dar kilometrii nu pot fi stersi cu guma,si nici bataile de inima vindecate cu putina saliva,precum un deget taiat in joaca.tot ce as vrea sa cer e sa'mi creezi un colt in aceasta realitate,in aceasta lume prafuita,un colt in care sa nu fie decat lumina si caldura,sa nu patrunda frigul...nu am vreun talent ascuns la modelarea cuvintelor,mereu vor fi doar piatra in mana mea;dar in timp ce in jur toti arunca,eu voi construi-vise si crampeie de dorinta-adevarate cetati in care lumea sa poata lovi cu gheata de orbire si foc de inconstienta si sa nu ne poata darama.nu voi reusi sa'mi falsific talentul,nicio pecete regala n'o sa faca penita mea sa zboare pe nori,dar daca ritmul meu iti vibreaza printre celule,am tot ce mi'am dorit de la aceste randuri.

sentiment ruginiu

2008-01-13T03:22:00.001+02:00

ma asez la radacina unui copac,pe pamantul umed,mirosind a mucegai si trag in piept aerul condimentat de ploaie,praf si monoxidul de carbon din tigara care o tin in mana usor inghetata.gandurile nu'mi mai zumzaie cum faceau in timpul verii,ci scartaie monoton,in ritmul impus de anotimpul care mi'a cotropit viata de cateva zile.scoala,bac,meditatii,carti,insomnii,admitere,desene...ce lipseste din toaa povestea?din punctul meu de vedere nimic.septembrie e exact cum mi'as dori sa fie,o luna linistita si rece.doar ca pentru un moment am fost tentata sa spun ca lipsesti tocmai tu.doar ca nu esti un ceva care lipseste,ci o omisiune care am facut'o in mod intentionat.tu esti acelasi din ultimul entry,o entitate fara nume,fara umbra,o colectie de amintiri ale unor trairi ingropate sub vraful de nopti in care am inlocuit somnul cu activitatii mai animante.

de zambit nu mai zambesc de mult.am inlocuit pe rand incretitura aia a buzelor cu raza de soare lenese si mai nou cu frunze care au abandonat seva pentru a imbraca o colectie constand in culori solare care parca fac in ciuda mortii care le'a cuprins.sentimentele au devenit o optiune secundara,nu mai sunt ce erau candva,mai nou am adoptat egoismul ca haina de zi cu zi.chiar ti'ai permite sa spui ca sunt rece daca nu ai stii cu cata pasiune imi traiesc viata si greselile.iti permiti chiar sa imi judeci deciziile si sa tragi concluzii,si cine sunt eu sa iti neg acest drept de a'ti folosi ratiunea in acest mod primar si simplist?si eu imi permit sa judec zilele si clipele,atat ale mele cat si ale altora,nu sunt ipocrita.cat timp nu'mi ceri sa SIMT iti permit orice.

nu,nu ti se pare,astea's doar ganduri razlete si aleatorii,si da,esti prezent printre conexiunele mele axoniale,nu te umfla in pene inutil.e (im)perfect inevitabil,doar sunt un rezultat al unei sume de decizii anterior asumate,rezultatul unor diferente create de timp ca niste riduri pe eul meu,devenit atat de impersonal datorita acestor inecuatii sentimentale.

nimic nu se pierde,totul se transforma

2008-01-13T03:20:00.000+02:00

stupidly enough,candva ai fost un abur care mi'a incetsoshat mintea,ca mai apoi sa te transformi in condens sarat ce mi'a inundat privirea.tu de fapt mereu ai fost gheata ce'mi ingheta memoria,dar sub atingerea ta pielea mea lua foc,parca frigea de durere.acum paraseshti incet incet stratul fin al amintirilor,o sa te indepartezi,lasand in urma doar o dara jilava pe care soarele o va usca.in timp.

cook book

2008-01-13T03:04:00.000+02:00

vise in loc de faina,saruturi in loc de apa si praf de stele in loc de praf de copt...atractia aia de inceput a fost precum galbenusul de ou,fragil,inconjurat de albus gretos...am pus atatea ingrediente,ca doi copii care au dat buzna in bucataria bunicii,le'am pierdut numarul,le mai simtim doar trecator pe varful limbii aromele nedefinite ca niste umbre de amintiri...am vrut sa creem ceva ce nu puteam intelege...ne'am speriat de scanteile ce s'au aprins din pielea noastra,ne'am patat cu compozitie toate amintirile.s'a inchegat greu,ne'a obligat sa punem tot mereu cate o bucata din suflet sa intetim focul...s'au ridicat aburi grei,tot universul nostru mirosea soptit a ars,dar parfumul dulce nu putea fi acoperit,se lipise precum mierea de cerul gurilor noastre...coaja a facut o crusta negricioasa,inecacioasa,ne orbea cu gustul ei dur,dar mijlocul inca nu era complet copt...nu am putut sa aruncam,ce cu chef de joaca in ceva serios transformaseram...ai dat fuga la cofetarie,dar prajitura cumparata era doar inecata in frisca,stiam ca n'o sa'ti placa...te'am privit imbufnata cum gusti si ti'am aruncat bucatele de scrum prin par,dar la sfarsitul zilei tot eu am venit sa ti'l descurc.ti se lipise printre fire mirosul vechi de mere fragede care ma chema...dar in privirea ta aluatu'i pus la congelat,e rece si dur,de parca nici nu ar fi fost candva ce a fost,ci altceva ce si'a pierdut din intelesuri si arome...eu nu mai aveam destula forta sa reaprind acel cuptor,mereu am fost prea mica sa ma lupt de una singura cu el.te'am strigat sa ma ajuti,sa vii cu scara de cuvinte ce candva am folosit'o,dar tu nu ai auzit.te mai strig din cand in cand,dar doar in gand.eu inca mai am pofta de prajitura,si tu cand vei termina de adulmecat praful talpilor ce'ti rascoleau mintea,vei vedea ca si tie ti'a ramas imprimat gustul pe papile,pe piele,pe rani...

a trai in formol

2008-01-13T02:56:00.000+02:00

trezesti in mine stari febrile,caderi bruste de pe inaltimile orgoliului pana in haurile uitarii de sine,provoci avalanse de resentimente,cu replici acide ce se vor inocente.m'ai prefacut in scalva spunandu'mi k iti sunt stapana,am incercat sa imi recapat libertatea dar mi'ai dat peste mana,tinandu'ma de tine sunt mereu in cadere,mi'ai promis extazul dar imi oferi mereu durere..nu mai stiu sa stau in picioare fara sforile tale,cu care imi tai aripile si otravesti miscarile..am ajuns sa depind de un rau care il credeam a fi bine,am ajuns sa depind de doza zilnica de tine.ma sting rapid,ca un chibrit aruncat in vid,ai uitat toate sperantele care le'ai aprins,ai rupt filele povestii inainte sa'i putem scrie sfarsitul pretins..m'ascund in umbra ta si m'agat de ea cand nimeni nu ma vede intoxicandu'ma cu gandul ca pana la urma te voi avea candva aproape.de la supradoza de lacrimi nu se moare,se ucid doar vise care oricum riscau sa moara prin uitare